Un vânător, care susține că s-a apărat de un urs și l-a împușcat, s-a ales cu dosar penal pentru braconaj

Polițiștii au fost sesizați ieri în jurul orei 13.30, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în cadrul unei partide de vânătoare autorizată, unul dintre participanți a fost atacat de un urs, ocazie cu care a executat un foc asupra animalului, soldat cu decesul acestuia.

„Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 11.00, în timp ce desfășura activități de vânătoare, bărbatul ar fi fost atacat de către un urs, iar, pentru a se apăra, ar fi executat asupra acestuia un foc cu arma pe care o avea asupra sa, fapt care ar fi condus la decesul animalului”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov au procedat la verificarea documentelor conform cărora partida de vânătoare se desfășura, stabilindu-se că participanții dețineau autorizație pentru desfășurarea acestei activități, respectiv o partidă de vânătoare la specia mistreț.

„Cadavrul exemplarului de urs a fost ridicat și transportat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Brașov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor reale în care a survenit decesul acestuia. În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, au adăugat reprezentanții IPJ Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *