BĂRBAȚI REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI PETRU FAPTE COMISE CU VIOLENȚĂ
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări într-un dosar penal, cu doi bărbați în stare de reținere, pentru săvârșirea infracțiunii de “lovire și alte violențe”
La data de 24 aprilie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Clorului, din municipiul Făgăraș, ar fi avut loc un conflict în care ar fi implicate mai multe persoane.
Imediat, polițiștii s-au deplasat la adresa indicată unde au constatat că cele sesizate se confirmă, la fața locului fiind identificate 5 persoane, între care și o femeie, de 44 de ani, care prezenta semne vizibile de agresiuni fizice, motiv pentru care a fost transportată la o unitate medicală, unde a beneficiat de îngrijiri de specialitate.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data menționată, în urma unui conflict spontan, în care au fost implicați 4 tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, persoana vătămată ar fi intervenit în scopul aplanării altercației, context în care ar fi fost agresată fizic de doi dintre tineri.
Față de cele constatate, după administrarea probatoriului, cei doi tineri agresivi au fost reținuți de polițiști și introduși în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ, pentru o perioadă de 24 de ore.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „lovire și alte violențe”, iar cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluția legală.