Scenariu roșu pentru toate unitățile de învățământ din Victoria
Unitățile de învățământ din orașul Victoria au trecut de astăzi la învățământul online. Asta după ce a fost depășit pragul de 3 persoane infectate cu noul coronavirus la 1000 de locuitori, ieri înregistrându-se un număr de 26 de cazuri. Astfel, potrivit normativelor de la nivel național, s-a instituit scenariu roșu începând de astăzi, timp de două săptămâni, la cele două licee, cel teoretic și cel tehnic, dar și la grădinițele din oraș și Clubul copiilor.

