DIICOT își extinde competențele

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a prezentat joi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care competenţa DIICOT de a efectua urmărirea penală este extinsă în cazul formelor agravante ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prin răpire, precum şi în cazul infracţiunii de sclavie.
MJ propune modificarea OUG 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea DIICOT, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
„În contextul luptei împotriva actelor de terorism, a infracţiunilor de finanţare a terorismului, precum şi a criminalităţii organizate, întărirea capacităţii instituţiilor specializate de aplicare a legii în special în sfera resurselor umane şi materiale apare ca fiind imperios necesară. Pe cale de consecinţă, conferirea cadrului legislativ necesar concentrării DIICOT pe activitatea specifică unei combateri eficiente a infracţionalităţii grave impune şi modificări ale competenţei sale, în vederea eliminării acelor infracţiuni pentru instrumentarea cărora nu este absolut necesară o intervenţie a unui organ de urmărire penală supra-specializat”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

sursa: bzb.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *