Fapt divers

Bărbat din Făgăraș, monitorizat electronic după ce și-ar fi agresat partenera

Un bărbat din Făgăraș s-a ales cu ordin de protecție provizoriu și dispozitiv de monitorizare electronică, după ce polițiștii au stabilit că acesta și-ar fi agresat fizic partenera. Incidentul ar fi avut loc în urmă cu câteva zile, pe fondul unui conflict spontan.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș au fost sesizați, în data de 15 septembrie, în jurul orei 16.00, cu privire la faptul că o femeie ar fi fost agresată de către partenerul său.

Echipajele s-au deplasat la un imobil de pe strada 13 Decembrie din municipiul Făgăraș. La sosirea polițiștilor, între cei doi parteneri ar fi existat doar discuții contradictorii, fără ca oamenii legii să constate acte de agresiune în acel moment.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit însă că, în data de 10 septembrie, în jurul orei 02.00, femeia ar fi fost agresată fizic de concubin, în timp ce se aflau într-un alt imobil din Făgăraș. Potrivit anchetatorilor, în urma agresiunii, aceasta ar fi suferit leziuni fizice.

Polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, iar rezultatul a indicat existența unui risc iminent de violență. În aceste condiții, pe numele bărbatului a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

Printre măsurile dispuse se numără obligația acestuia de a păstra o distanță de siguranță față de femeie. Pentru verificarea respectării obligațiilor impuse, polițiștii i-au montat bărbatului un dispozitiv de monitorizare electronică.

Cercetările continuă într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș.

La finalizarea cercetărilor urmează să fie dispuse măsurile legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.