Furt calificat la o societate comerciala din Şercaia
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Voila efectuează cercetări pentru comiterea unor infracțiunii de “furt calificat”, cu persoanele bănuite în stare reținere, după ce acestea ar fi sustras bunuri din incinta unei societăți comerciale din localitatea Șercaia.
La sfârșitul lunii octombrie, polițiștii au primit o sesizare de la proprietarul unei societăți comerciale, din localitatea Șercaia, județul Brașov, în care se reclama faptul că, în incinta societății sale, s-a pătruns forțat și cu dezactivarea sistemului de alarmare, de unde ar fi fost sustrase bunuri evaluate la aproximativ 50.000 de lei.
După sesizarea primită, polițiștii au efectuat investigații și au reușit stabilirea identității a două persoane, care ar fi pătruns în imobil și ar fi sustras bunurile din acest spațiu, cei bănuiți fiind doi bărbați din județul Brăila. De asemenea, polițiștii au mai stabilit că persoanele ar face parte dintr-un grup specializat pe furturi din societăți comerciale și furturi din locuințe.
În urma a 5 percheziții domiciliare efectuate în data de 23.11.2023 pe raza municipiului Brăila, cu sprijinul luptătorilor din cadrul S.A.S. Brașov, S.A.S. Brăila, S.I.C. Brașov, S.I.C. Brăila și cu concursul tehnic de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, cele două persoane bănuite au fost identificate și conduse la sediul unității de poliție pentru audieri.
În cauză, având în vedere materialul probator existent, a fost dispusă reținerea celor doi bănuiți de comiterea furtului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea acestora în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov și, ulterior, arestarea preventivă a acestora, după propunerea formulată de procuror în fața judecătorului de drepturi și libertăți.
Cercetările sunt continuate de polițiștii brașoveni, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea întregului dosar.