Cadastrarea la Mândra, finalizată în 2025
Măsurătorile cadastrale în comuna Mândra sunt în derulare. Deși procedura ar fi trebuit să ia sfârșit în iunie 2024, termenul a fost prelungit cu încă un an, susține viceprimarul comunei. Emil Morar face apel la locuitori să colaboreze cu reprezentanții firmei care se ocupă de lucrările topografice.
Procedura de cadastrare din Mândra va ajunge la final de abia în 2025. Din cauza volumului mare de muncă, reprezentanții O.C.P.I. împreună cu cei de la firma care se ocupă de lucrările topografice au decis prelungirea termenului de finalizare cu încă un an.
„Proiectul de cadastrare este în derulare încă. Termenul inițial era undeva în iunie 2024, dar din cauza volumului mare de muncă OCPI-ul împreună cu firma care se ocupă de cadastrare au prelungit termenul de finalizare cu un an, asta însemnând undeva în iunie-iulie 2025. Noi avem în continuare rugămintea la oameni să vină, să depună documentele pe care le au, pentru a putea colabora cât mai ușor cu firma care se ocupă de lucrare, iar munca noastră să fie cât mai eficientă. Probleme nu au fost până acum, au fost mici erori pe dosarele pregătite pentru predare, dar împreună cu angajații Biroului Agricol de la noi și cu angajații firmei încercăm să le remediem“, ne-a spus Emil Morar, viceprimarul com. Mândra.
Prin acest program, locuitorii comunei Mândra beneficiază de cadastrare gratuită. În urma acestor lucrări, fiecare imobil va fi înscris în Sistemul Integrat de Cadastru si Carte Funciara, in conformitate cu realitatea din teren, respectiv masuratorile efectuate la fata locului, precum si cu documentele existente, respectiv documentele care exista la Primarie si la Oficiul de Cadastru, dar si documentele pe care le pun cetățenii la dispozitia firmei care realizeaza lucrarile de cadastru sistematic. Ulterior realizarii cadastrului sistematic, cetățenii vor primi un extras de carte funciara care reflecta ceea ce detin in realitate.
Programului National de Cadastru si Carte Funciara se desfășoară la nivel național și a demarat la sfârşitul lui 2015.