Utilaje și echipamente edilitare, achiziționate prin POPAM, la Primăria Mândra

Primăria Mândra a depus un proiect prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime. Prin intermediul acestui proiect, în valoare de peste 660.000 lei,  de curând au fost achiziționate mai multe echipamente edilitare.

Este vorba de un buldoexcavator, o freză și o remorcă. Echipamentele au fost achiziționate, prin POPAM. Aceste utilaje sunt foarte necesare pentru că, potrivit viceprimarului Emil Morar apar multe  lucrări care trebuie executate și deși mai au un buldoexcavator, acesta este uzat și se strică frecvent .

„Așa cum am anunțat încă din vară, de când am început să muncim pentru acest proiect, am depus un proiect prin POPAM, pentru achiziționarea unui buldoexcavator, dotat cu mai multe cupe de diferite dimensiuni, dar și cu o freză.  De asemenea, în cadrul proiectului am achiziționat și o remorcă după tractor de 5 tone. Noi aveam deja în dotare un astfel de utilaj, un buldoexcavator, dar este destul de învechit și cu cât efectuăm lucrări, se degradează și trebuie reparat frecvent, de aceea consider că era destul de necesar un asemenea utilaj pentru primărie. O să facem o probă, săptămâna viitoare dacă ne ajută timpul, să defrișăm pe marginea drumului asfaltat, un drum de exploatare, unde vegetația a crescut încât a ajuns la partea carosabilă. O să încercăm să-l curățăm cu utilajul cel nou, pentru  a lărgi calea de rulare“, ne-a spus Emil Morar, viceprimarul com. Mândra.
Amintim că tot în acest an, la Primăria Mândra au ajuns și ultimele echipamente obținute prin proiectul derulat prin Grupul de Acțiune Locală. Au fost achiziționate un tractoraș de tuns iarba pentru terenurile de sport din comuna, două trimere, pentru cosit spațiul verde, la fel două motofierăstraie, două pompe de spălat cu presiune, un generator, un compresor de aer, o remorcă auto, în valoare totală de 18.000 de euro fără TVA.

smart

smart

smart

smart

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *