Comuna Hârseni își exprimă dezacordul față de includerea unor suprafețe în zone de protecție strictă
Primăria Comunei Hârseni a transmis către firma Pro Biodiversitas SRL, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Consiliul Județean Brașov și Instituția Prefectului Brașov faptul că nu este de acord cu includerea terenurilor din localitate în zone de protecție strictă.
Autoritățile locale, alături de proprietarii de terenuri și composesoratele din comună, au subliniat că această măsură ar aduce restricții majore asupra exploatării terenurilor și pădurilor, resurse care reprezintă principala sursă de venit pentru comunitate.
„Izlazul comunal este utilizat în totalitate pentru creșterea animalelor, iar pădurile și pășunile alpine oferă resursele de lemn și pășunat necesare comunității. În același timp, comuna are în vedere dezvoltarea unor investiții majore, proiecte care ar fi serios afectate de instituirea acestor zone de protecție. Ne menținem angajamentul de a apăra interesele cetățenilor și dreptul de proprietate asupra terenurilor lor.” a transmis Daniel Dâmboiu, primarul com. din Hârseni.


