Este oficial! Scriitorul și jurnalistul făgărășean Eugen Ovidiu Chirovici a fost desemnat cetățean de onoare al municipiului

Consilierii locali au votat ieri în unanimitate, în cadrul unei ședinței ordinare, ca scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici să devină cetățean de onoare al Municipiului Făgăraș. Această inițiativă vine în urma unei propuneri făcută de primarul orașului, Gheorghe Sucaciu, în cadrul festivalului ArtFestin unde scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici a participat ca invitat special și unde și-a prezentat două dintre cele mai de succes cărți ale sale: Cartea Secretelor și Cartea Oglinzilor.

„Îi mulțumesc că a acceptat ca titul de cetățean de onoare al Municipiului Făgăraș, să-l primească de la noi, de la Consiliul Local și Primăria Făgăraș, pentru meritele deosebite pe care le-a avut, atât pe plan național cât și pe plan local.”, a declarat Gheorghe Sucaciu, primarul orașului Făgăraș.

După ce toți consilierii au votat pentru primirea titlului de cetățean de onoare, scriitorul și jurnalistul făgărășean a ținut să-și arate recunoștința prin faptul că oriunde ar merge, Făgărașul e mereu locul care înseamnă „Acasă!”

„Domnule primar, stimați consilieri, vă mulțumesc foarte mult pentru onoarea pe care mi-o faceți astăzi. Vreau să vă spun că am locuit peste 20 de ani în București, am locuit alți 5 ani în Anglia, la Londra, alți 3 ani la Bruxelles, de un an de zile locuiesc la Florența, dar întodeauna în acești ani, când am spus acasă, întodeauna m-am gândit la Făgăraș. Dacă am avut norocul și șansa în viață să realizez câte ceva în domeniile în care am activat, respectiv gazetărie și literatură, cred că datorez în mare măsură, în proporție covărșitoare  ceea ce am făcut,  acestui oraș, clasei în care am fost la Liceul „Radu Negru„, unde am avut niște colegi minunați cu care am rămas prieten până în ziua de azi. Sunt realmente emoționat și recunoscător și nu consider acest lucru un privilegiu ci mai mult o obligație. În cazul în care credeți că aș putea fi de folos cu ceva inițiativelor dvs vă promit că o să fac tot posibilul să fiu alături de orașul meu. Vă mulțumesc încă o dată!”, a spus, vizibil emoționat, făgărășeanul Eugen Ovidiu Chirovici.

Eugen Ovidiu Chirovici, scriitorul român cel mai bine tradus din ultima jumătate de secol, care locuiește acum în Italia,  a revenit cu bucurie în orașul său natal, pentru a-și primi cu onoare titlul de  cetățean de onoare al Făgărașului.

Până în momentul de față,  Eugen Ovidiu Chirovici este cel mai bine cotat scriitor român având un volum (Cartea Oglinzilor) care s-a tradus în 38 de limbi. Un astfel de record îl mai deține doar Un veac de singuratate, capodopera care l-a propulsat pe Gabriel García Márquez pe orbita celebrității internaționale și i-a adus premiul Nobel în 1982 și care este, în opinia unanimă a criticii – după Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creație a lui Cervantes -, cel mai frumos roman de expresie spaniolă din toate timpurile.

Eugen Ovidiu Chirovici s-a născut în urmă cu 55 de ani la Făgăraș și este considerat unul dintre cei mai traduși scriitori născuți în România.

A primit Marele Premiu pentru Jurnalism (1999), Premiul Pamfil Șeicaru (2000), Medalia de Aur a Centrului Ecumenic Internațional (2000), Premiul pentru Jurnalism al ANSVM (2002). În 2002 a fost decorat de Președintele României, Ion Iliescu, cu Ordinul “Steaua României”.

Eugen Ovidiu Chirovici deține trei titluri de Doctor Honoris Causa la Universitatea Bioterra, Bucuresti, Universitatea Aurel Vlaicu Arad, și Universitatea Oradea, este membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România din anul 2007 și membru al Clubului de la Berna. I-a fost decernată, în 2009, distincția „Kent Medallion” de către Alteța Sa Regală Ducele de Kent.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *