Vizualizari: 373
Primăria Orașului Victoria a obținut încă un proiect în valoare de peste 2,2 milioane de euro, pentru reabilitarea a încă trei blocuri din oraș. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Camelia Bertea, pe pagina de socializare.
„Dezvoltarea și modernizarea orașului nostru cu bani europeni nu mai este doar un vis îndepărtat, ci devine realitate.

☞ Cel de-al doilea proiect pentru care tocmai am obținut finanțarea prin PNRR este reabilitarea celor trei blocuri de pe strada Albota nr. 5, George Coșbuc nr. 3 și Victoriei nr. 14.

Valoarea totală a proiectului este de 2.223.988 euro, toată suma fiind eligibilă, deci nu vom cheltui bani din bugetul local.
În cel mai scurt timp vom demara lucrările, care vor crește simțitor confortul și calitatea vieții locatarilor, vor avea ca rezultat facturi mult mai mici pentru energie, iar în același timp vor schimba aspectul întregii zone:

reparaţii la balcoane

renovarea anvelopei clădirilor (suprafaţa opacă şi vitrată), inclusiv a teraselor

refacerea instalaţiei de iluminat şi montarea corpurilor de iluminat de tip led cu senzori de prezenţă pe casa scării

montare panouri fotovoltaice pe terasa necirculabilă pentru asigurarea iluminatului pe casa scării

montare ventilatoare cu recuperare de căldură în camera de zi pentru fiecare apartament, etc.

Banii vor continua să vină, iar orașul nostru și viața fiecărui cetățean se vor schimba în mai bine de la an la an. Abia aștept să vă dau alte vești bune despre noi proiecte pe care le vom demara din bani europeni. Ţinem aproape!“, a scris Camelia Bertea, primarul Victoriei, pe pagina de socializare.