Recomandate

Trei seri emoționante, într-un cadru inedit, în „inima României“

Parcul central din Făgăraș a fost weekend-ul care tocmai s-a încheiat scena unor reprezentanții muzicale și teatrale care au  încărcat sufletele tuturor celor care au ales să fie prezenți la eveniment.  Aflat la a doua ediție, festivalul „Trei seri culturale în inima României“ a adus la Făgăraș  interpreți de muzică jazz și folk, dar și un spectacol de pantomimă. 

Prima zi a festivalului a fost una dedicată muzicii românești. Făgărășenii i-au putut vedea și asculta după ora 20.00 pe : Traffic Strings și DJ Popix. Asta după ce dimineață, de la ora 11.00, Trupa Thalia a prezentat celor prezenți în premieră națională „Triunghiul în  patru colțuri“, de Ion Sava.

6cfcbd8b-2757-41fc-b1ec-f23fe15f377bSeara de sâmbătă, 2 august a fost cea mai așteptată de public și a fost una dedicată folk-ului. Walter Ghicolescu, Atelierul  de chitară al Asociației „Hai la chitară“ și DJ Popix au încântat publicul prezent la festival.

În ultima seară a evenimentului, cea de duminică, 28 august, cei prezenți au putut urmări un spectacol de pantomimă, cu actorul George Ciolpan, reprezentația trupei de jazz Soul Serenade & Alexandru Olteanu iar în încheiere pe DJ Dropside.

Mulțumim frumos tuturor celor care au participat la Festivalul „Trei seri culturale, în inima României“. Promitem că și vara viitoare vom încerca să facem cât mai multe seri de acest gen, pentru că asta mi-au cerut cei care au fost prezenți la eveniment.“, ne-a spus Diana Gribincea Popa, managerul Casei Municipale de Cultură Făgăraș.

Evenimentul a fost organizat de Casa de Cultură Făgăraș, cu sprijinul Consiliului Județean Brașov.

00eb3994-9e15-4e19-a77e-a64e87c84a65 6cfcbd8b-2757-41fc-b1ec-f23fe15f377b 7b5d0f64-de84-49cb-8690-1fc542dea0f3 3069e2e2-8f25-432d-9bbe-e0cffefcf1a0 07416fc3-5219-4271-8a32-b7d25967b451 301648804_519601419969991_4240889427083919644_n 301796350_519601379969995_4369056012424571229_n 301891692_519601016636698_1760092343748596299_n 302031361_519601049970028_7669521914009501503_n 302057262_520265523236914_1729432159027038254_n (1) 302077066_519601293303337_2593283891826860995_n 302140493_520265679903565_8977370660258647176_n 302189720_519601243303342_7635996468403136047_n 302318566_520265589903574_1750999341805792939_n 302473452_520265633236903_2242165195216389800_n c219d33d-e015-4d7d-afd5-5d840954c7de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *