Primăria Făgăraș dorește să acceseze bani pentru a finaliza modernizarea tuturor străzilor, dar și pentru ocolitoare
Programul Național „Anghel Saligny“ dă oportunitatea administrațiilor locale să obțină finanțare prin Ministerul Dezvoltării și să continue investițiile necesare în comunități. Municipiul Făgăraș, prin reprezentanții săi, dorește să obțină fonduri pentru modernizarea ultimelor străzi care nu au primit finanțare prin alte programe. Este vorba de străzi din cartierele Galați, Meltea, Creangă, dar și de alte străduțe care nu au fost incluse pe celelalte programe de modernizare din fonduri europene, naționale sau locale. O altă cerere de finanțare, pentru care, potrivit primarului s-ar obține punctaj maxim, este cea de completare a finanțării lucrărilor la centura ocolitoare a orașului, proiect care este destul de avansat fiind în fază de licitație.
Străzi din Galați, Meltea, Creangă, pe lista pentru modernizare
Așadar, pe ordinea de zi a Consiliului Local Făgăraș au fost puse mai multe proiecte pentru continuarea dezvoltării infrastructurii rutiere din orașul nostru. Unul din acestea prevede cererea de finanțare „Reabilitare modernizare străzi/drumuri în Municipiul Făgăraș, județ Brașov“.
Potrivit proiectului, investiția constă în modernizarea următoarelor străzi: Cireșului, Aurel Vlaicu, Ana Ipătescu, Dobrogeanu Gherea, Gheorghe Doja, Podului, Pălărierilor, Ion Codru Drăgușanu, Lacului, Cetății, Tăbăcarilor, Oltului, Muncii, Nicovalei, Eprubetei, Nouă, I.G. Ogoranu, Virgil Fulicea, Cânepii, Veteranilor, Soldat Cristea Vasile, Aleea Livezii, Aron Pumnul, Cerbului, Andrei Mureșanu, Câmpului, George Coșbuc, Dr. Ioan Șenchea( Aleea 1 și aleea 2), Parcului, Ion Creangă, Mircea Eliade, Miron Costin.
Valoarea totală a proiectului este de 39.592. 062,37 lei din care 442.549,10 lei, cheltuieli neeligibile, fiind contribuția municipiului.
„Am aprobat un proiect pentru modernizarea ultimelor străzi care nu sunt contractate până în momentul de față. Aceste străzi le-am avut pe o listă de investiții la Compania Națională de Investiții, dar de acolo nu se mai finanțează și le-am luat și le-am redepus pe acest program. Vorbim de străzi din cartierele Galați, Meltea, Creangă, dar și câteva străduțe din oraș, mai micuțe, care nu au fost eligibile pe alte programe. Ca să primești finanțare pe un program trebuie să ai câteva puncte prin care , de exemplu o mobilitate pe unde trece un coridor, suntem câteva condiții pentru a primi finanțare. Pe acest program Anghel Saligny nu avem acele condiții și avem posibilitatea să primim acea finanțare. Noi am avut acest proiect, pentru modernizarea acestor străzi, pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții, dar Guvernul a decis ca acolo să nu se mai finanțeze modernizarea de drumuri și atunci ne-au redirecționat către acest program“, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.
Șantierele de modernizare a străzilor din oraș
Cât despre faptul că s-au început mai multe șantiere de modernizare pe străzile din oraș iar unii cetățeni condamnă acest lucru, neînțelegând de ce nu se finalizează străzile rând pe rând, primarul orașului a venit cu explicații.
„Am început în mai multe locuri modernizarea străzilor, pentru că sunt mai multe proiecte, mai mulți constructori și trebuie să dăm front de lucru fiecărui constructor. Fiecare proiect are un termen de execuție și fiecare constructor vrea să respecte acel termen de execuție. Până la sfârșitul lunii noiembrie, toate străzile și toate șantierele începute se vor finaliza iar restul de execuție pe proiecte va reîncepe din primăvară, după 15 martie, dacă timpul ne permite. Sunt lucrări realizate cu mai multe surse de finanțare. Avem sursă de finanțare fonduri nerambursabile- fonduri europene, avem fonduri prin PNDL și avem fonduri din bugetul local, de exemplu strada Doamna Stanca“, a mai spus primarul.
Dacă șantierele de modernizare au avansat conform așteptărilor, primarul a declarat:
„Ele nu au avansat într-un ritm foarte bun din punctul meu de vedere, dar fiind foarte multe proiecte, pentru că atunci când modernizezi o stradă a fost nevoie să modernizăm și toate rețele subterane, atunci a fost destul de greu să se coreleze între ei constructorii, pentru că la o lucrare a venit un constructor de drumuri, la o lucrare de canalizare a venit un constructor de canalizare, la o lucrare pentru iluminat au venit alți constructori și atunci nu a fost foarte ușor. Însă, încet se închid și aceste lucrări și s-au corelat. Trebuie să avem în vedere faptul că de ani de zile până în 2016 nu s-a lucrat aproape nimic în municipiul Făgăraș și atunci trebuie să iei tot și să modernizezi, pentru ca pentru o perioadă îndelungată să nu mai avem nevoie de modernizări mari, ci doar de întreținere“.
Cerere de finanțare și pentru ocolitoarea Făgărașului
Tot în cadrul ședinței extraordinare de joi, 4 noiembrie, consilierii locali au aprobat cererea pe care Primăria vrea o depună pentru a obține finanțare pentru ocolitoarea municipiului, proiect care este destul de avansat și pentru care există deja o sumă importantă de bani.
„În momentul de față, noi avem sumele pentru a realiza ocolitoarea în valoare de aproximativ 5 milioane de euro. Varianta ocolitoare are nevoie de aproximativ 10 milioane de euro. Noi facem această cerere pentru a ne completa suma necesară de a moderniza ocolitoarea iar punctajul pe care noi îl primim prin acest program este un punctaj maxim, programul acordând pentru ocolitoare un punctaj mare. Punctaj mare primim și pentru că avem un proiect matur și de asemenea faptul că noi suntem spre finalizarea licitației. Noi am pornit toate aceste lucruri de câțiva ani de zile, am adus varianta ocolitoare la primărie, am pornit documentația, am actualizat-o, am făcut acel împrumut și ne-am apucat de licitație. Toate aceste lucruri ne avantajează ca și punctaj și suntem în postura de a primi finanțare și de a finaliza în totalitate proiectul fără să mai apelăm la alte surse de finanțare din bugetul local sau alte credite“, a mai spus Gheorghe Sucaciu.
Reamintim că licitația pentru realizarea variantei de ocolire a municipiului se află în fază finală iar Primăria Făgăraș a primit șapte oferte de la constructori.