Făgărășeanul Gheorghe Prunduș a împlinit 101 ani

M-am îmbrăcat astăzi  în ia pe care am primit-o în dar de la nepoții mei și am zis că trebuie să o îmbrac, că sunt din talpă țărănească”

Făgărășeanul Gheorghe Prunduș, veteran de război și fost învățător,  dar și inspector școlar a împlinit în data de 16 iulie, 101  ani.  La peste un secol de viață, domnul Prunduș reprezintă o importantă filă de istorie , o întruchipare a bunătății și un om trecut prin multe de-a lungul vieții sale și care la această vârstă se poate mândri că încă mai are putere de a ne povesti cu lux de amănunte experiențele pe care le-a trăit. Fost dascăl, inspector școlar și veteran de război, făgărășeanul pare că a descoperit secretul longevității. Deși are o vârstă venerabilă, tatăl, bunicul și străbunicul Prunduș se simte foarte bine și plănuiește alături de familie să își sărbătorească frumoasa vârstă.

prundus 3Ca să ai o viață lungă, în primul rând trebuie să ai încredere în bunul Dumnezeu, al doilea  lucru este combinarea activității intelectuale cu cea fizică. Eu cunosc și meseriile de săpător de cereale, de cosaș la fân, de pădurar, toate meseriile care sunt propice țăranului. Eu, cunoscând pe fata asta Iosif Georgeta, eu Gheorghe ea Georgeta, ne-am cunoscut la un bal și din momentul în care ni s-au împreunat privirile am rămas împreună din anul 1943 până în 2019 când a decedat” , ne-a spus Gheorghe Prunduș.

Învățătorul Gheorghe Prunduș s-a născut  în 16 iulie 1920, în comuna Cășeiu, din județul Someș – actualul județ Cluj.

Absolvent al Școlii Normale de Învățători, în 1941 a fost încorporat în Batalionul 11 Vânători de Munte din Beiuș, apoi s-a perfecționat la Centrul de Instrucție și Infanterie din Făgăraș. Un an mai târziu, a fost avansat și trimis la Batalionul 103 Munte, de unde a plecat pe front, în Moldova. Împreună cu unitatea, a participat la luptele de rezistenţă până la primirea ordinului de retragere. La 6 ianuarie 1945, în timpul luptelor din Munții Bukk pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei, a fost rănit de „glonte” și spitalizat.

Pentru curajul său a fost decorat cu Ordinul „Coroana României cu spade și panglică de Virtute Militară clasa a 2-a, cu frunze de stejar”. În decursul anilor, pentru activitatea sa a fost avansat onorific până la gradul de colonel în retragere. În luna mai a aceluiași an, s-a întors la Centrul de Instrucție și Infanterie din Făgăraș, iar în orașul nostru a cunoscut-o pe cea care urma să-i devină soție pentru tot restul vieții.

prundus 4După ce s-a sfârșit Al Doilea Război Mondial, Gheorghe Prunduș a fost decorat cu Ordinul „Steaua Republicii clasa a 5-a” și alte 4 medalii. A devenit, apoi, cadru didactic și și-a dedicat întreaga viață profesională copiilor făgărășeni. Învățătorul s-a evidențiat permanent prin acțiuni sociale și prin promovarea patriotismului în rândul tinerilor.

Și noi îi dorim multă sănătate la această frumoasă vârstă!

(Iulia GRECU, foto: NOVA TV Făgăraș)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.