Concurs de ciclism, dedicat lui Ovidiu Nodea, un beclerean care a reprezentat România cu succes, la nivel internațional

Zeci de beclereni, de la cei mai mici de 3 ani și până la cei mai în vârstă, au luat startul astăzi, în cadrul primei ediții a competiției de ciclism, intitulată sugestiv după un mare ciclist, originar din Beclean, Ovidiu Nodea. Evenimentul a fost organizat de Parohia din Beclean alături de Primăria Comunei Beclean.

La Beclean s-a pedalat astăzi iar evenimentul a fost unul plin de emoții, mai ales pentru cei mai mici concurenți. Startul curselor s-a dat la ora 9.00 iar micuții cu vârste cuprinse între 3 și 7 ani au fost primii care au pedalat. Au urmat apoi celelalte categorii, pe distanțe corespunzătoare vârstei.

Avem un concurs de ciclism, prima ediție și am dedicat această ediție și sperăm că vom face și alte ediții, pentru că ne ajută foarte mult, domnului Ovidiu Nodea, care este fiu al satului Beclean și care a parcurs mii de kilometri în Europa, chiar și în Africa, cu bicicleta. Suntem bucuroși, au răspuns în număr foarte mare, copiii din Beclean și facem această competiție pentru că ei sunt viitorul nostru și este extrem de important prin acest concurs să atingem și latura sportivă, de dezvoltare fizică, dar și latura mentală, de a comunica unii cu alții, de a fi împreună în competiții. Și adulții sunt prezenți și ne bucurăm foarte tare de acest lucru, care este organizat de către comitetul nostru de la Beclean, de organizare a evenimentelor. Tot timpul este alături și biserica cu părintele, care mereu ne sprijină“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul comunei Beclean.

Are loc un concurs de ciclism în care m-am implicat, ca să scoatem în evidență numele lui Ovidiu Nodea și ne-am gândit la toate categoriile de vârstă“, ne-a spus pr. Gheorghe Cișmaș, parohul din Beclean.

Competiția de ciclism poartă numele lui Ovidiu Nodea, un beclerean de 56  de ani, stabilit acum în Italia și care a făcut performanță la nivel internațional, în competițiile de ciclism. Ovidiu Nodea, prezent la competiție, ne-a declarat că este pasionat de bicicletă încă de mic copil. Încă de la 14 ani a început să participe la concursuri de ciclism iar naveta la școală, în Făgăraș a făcut-o bineînțeles cu bicicleta. Nu a vrut să facă un bilanț al kilometrilor parcurși, pentru că, spune el, mai are încă de făcut și doar la final va trage linie.

Mă bucur extraordinar de mult pentru că am ajuns în satul meu natal și domnul primar, Claudiu Motrescu împreună cu părintele Cișmaș, preotul nostru din sat, mi-a făcut o surpriză extraordinară. Sunt foarte emoționat ca orice om care ajunge în satul său și să găsească o pancartă pe care să fie scris numele lui, e ceva emoționant.

Am reușit să fac puțină reclamă României, la un nivel destul de mare, internațional, cu 300 de km, 1000 km, 4000 km. Am ajuns să plec chiar din Belgia până în Grecia și am fost printre primii români și cu asta mă mândresc cel mai mult. Vreau să mulțumesc celor din satul meu, lui Ghiță al Rebecii sau Rică, cei care au plecat prima dată cu bicicletele spre mare, pe când eu aveam 10-12 ani și au fost un exemplu pentru noi. Apoi, am ajuns și eu să fac turul României, cu Adi Rotaru, să parcurgem 3200 km, în 12 zile. După aceea, am făcut un mic club de ciclism la Făgăraș. Acolo s-au născut două personaje importante: Stoia Dorel și Kadar Ștefan, care la ora actuală concurează chiar în Statele Unite. După aceea, vreau să mulțumesc părintelui Cișmaș, domnului primar Claudiu Motrescu și domnului profesor Ludu Nicolae, care m-a ajutat extraordinar de mult“, ne-a declarat Ovidiu Nodea.

Participanții la concurs au primit la final o diplomă de participare și un pachet din partea Primăriei, iar din partea Bisericii, copiii care s-au situat pe locurile 1,2 și 3 au fost recompensați cu o sumă de bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *