Fapt divers

Detalii înfiorătoare ies la iveală în legătură cu crima de la Toderița

Detalii înfiorătoare ies la iveală în legătură cu crima comisă aseară, în localitatea Toderiţa din judeţul Braşov!

Din actele de urmărire penală a rezultat faptul că, în ziua de 19.04.2018, în jurul orei 17:30, în timp ce se afla în apropierea domiciliului său din comuna Mândra, sat Toderiţa, judeţul Braşov, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul C. I. i-a aplicat vecinului său T.V.-I. mai multe lovituri în zona capului şi peste spate cu un patent, cu pumnii şi picioarele, după care, profitând de faptul că victima nu se mai putea împotrivi, a împins-o în şanţul de pe marginea drumului, a acoperit-o cu mai multe crengi şi i-a dat foc, provocându-i la scurt timp decesul”, a explicat  pentru mytex.ro, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, procuror șef secție urmărire penală, Adrian Aldea.

Procurorii au dispus, astăzi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat sub aspectul comiterii infracţiunii de „omor calificat”, săvârșit prin cruzimi, potrivit sursei citate.

Bărbatul, care a fost reţinut pentru 24 de ore, va fi prezentat, tot astăzi, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov, cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Braşov – Serviciul de Investigații Criminale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a menţionat reprezentantul PTBv.

Potrivit sătenilor, crima ar fi fost comisă pe fondul geloziei, inculpatul crezând că victima avea o relaţie amoroasă cu soţia lui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *