Administrativ

În sfârșit, se modernizează trotuarele de pe Negoiu!

S-au deschis mai multe șantiere în Făgăraș de reparații, acolo unde s-au finalizat procedurile de licitație. Una din lucrări care se efectuează în municipiul nostru de câteva zile, este reabilitarea trotuarelor de pe strada Negoiu, trotuare care nu au mai fost modernizate de ani buni.

 De ani de zile, trotuarele de pe strada Negoiu arată ca după bombardament. Cu greu reușesc mamele cu cărucioarele cu copii să iasă la plimbare pe această stradă, iar săpăturile realizate pentru apa și canal au făcut ca pe unele porțiuni să nu mai poți să treci, mai ales când plouă. Veștile sunt bune însă pentru făgărășenii care locuiesc în această zonă și nu numai. De câteva zile, au început lucrările de modernizare a trotuarelor cu pavele.

„Am făcut licitația anul trecut, dar nu am mai avut cum să dăm ordinul de începere a lucrărilor pentru că a venit iarna și am început acum. Se va pava trotuarul și pe o parte și pe cealaltă a drumului“, ne-a spus primarul Făgărașului, Gheorghe Sucaciu.

Pentru aceste lucrări au fost alocați bani din bugetul local.

One thought on “În sfârșit, se modernizează trotuarele de pe Negoiu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *