Drumul județean dintre Mănăstirea Brâncoveanu și Valea Sâmbetei va intra în modernizare
Consiliul Judeţean Braşov a lansat licitaţia pentru modernizarea drumului judeţean care face legătura între Mănăstirea Brâncoveanu şi zona turistică Valea Sâmbetei, investiţie pentru care administraţia judeţeană a obţinut anul trecut o finanţare de la bugetul de stat, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală – etapa 2 (PNDL 2)., scrie bzb.ro. Potrivit anunţului postat pe platforma electronică de achiziţii publice, valoarea estimată a proiectului este de 3.696.100 lei, fără TVA, respectiv 4.398.859 lei cu TVA. Ofertele din partea constructorilor sunt aşteptate până la data de 26 iunie, iar lucrările vor trebui terminate în 6 luni de la intrării în vigoare a contractului.
Prin amenajarea acestui drum, format din DJ 108 B şi DJ 105 B, se vor deschide noi oportunităţi de dezvoltare turistică în zona Sâmbăta.
Contractul de finanţare pentru modernizarea acestei artere a fost semnat în 20 decembrie 2017, de preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), asistenţa nerambursabilă obţinută de la bugetul de stat fiind de 3.305.660 lei, fără TVA, mai scrie sursa citată.
Tot atunci au mai fost semnate contractele de finanţare prin PNDL 2 pentru alte patru proiecte, respectiv „Reabilitare alunecare de teren pe DJ 105 la km 9+400” (drumul judeţean care leagă localitatea Voila de comuna Cincu, unde este baza NATO)- cu valoare alocată de 2.740.886 lei, „Reabilitare DJ132 Rupea – Homorod – Mercheaşa – Jimbor – limita Jud. Harghita” – cu valoare alocată de 32.773.479 lei, realizarea podului de peste râul Olt din localitatea Voila (cu o valoare alocată de 14.716.520 lei) şi realizarea podului de peste râul Olt, dintre localităţile Şercaia şi Hălmeag (investiţie pentru care, de la bugetul de stat, a fost alocată suma de 6.344.848 lei).