Instrucţiuni pentru administrarea Cetăţii Făgăraş. Pentru,,înjurături cu dracul sau alte asemenea să fie bătuţi cu pietre”.

 

 

La sfârşitul secolului al XVI-lea, cetatea şi domeniul Făgăraşului devin din dominium regal domeniu princiar. Începând cu Sigismund Bathory principii Transilvaniei au dat cetatea şi domeniul principeselor drept dotă, începând cu Maria Christierna, Ecaterina de Brandenburg, Szuszana Lórántfi sau Anna Bornemisza, care, rezidând aici lungi perioade de timp, au încercat să le administreze cât mai bine, prin instrucţiuni care priveau economia domenială sau cetatea. Aceste scripte domeniale erau importante pentru stăpân – principele sau principesa – pentru că ofereau informaţii preţioase pentru cunoaşterea potenţialului material şi uman de care dispunea domeniul sau cetatea, al veniturilor care se realizau dar şi al cheltuielilor, statutul juridic al bunurilor şi al supuşilor.

 

Porţile cetăţii se deschid și se închid cu mulţumiri lui Dumnezeu şi rugăciuni

Ne vom opri la interesantele instrucţiunile amănunţite pe care principesa Ana Bornemisza (soţia principelui Mihail Apafi, stăpână a cetăţii şi domeniului Făgăraş, începând cu anul 1663 până în 1688) le dă în noiembrie 1675 castelanului sau pârcălabului cetăţii, Sigismund Boer de Făgăraş, instrucţiuni ce privesc modul cum trebuie administrată din punct de vedere militar, cetatea. Amintim că pârcălabul era unul din demnitarii cetăţii care răspundea de problemele militare.

Instrucţiunile, ce încep cu teama de Dumnezeu, stabilesc că porţile cetăţii se deschid dimineaţa după răsăritul soarelui şi se închid seara, înainte de apusul soarelui, cu mulţumiri lui Dumnezeu şi rugăciuni, închiderea şi deschiderea făcându-se sub arme şi în bătaie de tobă. Aceste porţi (cetatea avea două porţi – una principală pe latura de est şi secundară pe latura de nord)  trebuiesc ţinute sub pază de pedeştri înarmaţi. În timp ce principesa lipseşte sau chiar dacă este prezentă în cetate, castelanul nu trebuie să lase pe nimeni să intre, necunoscuţi sau suspecţi, fără ştirea lui sau a căpitanului. Pe cei care îi lasă să intre ,,să-i ţină sub bună supraveghere, ei să nu umble cu scrisori sau ştiri mincinoase, cu spionări”. Castelanul are obligaţia să aşeze posturile de pază la locurile lor, să le cerceteze şi să le supravegheze ziua şi noaptea, să nu lase pe nimeni să umble ,,prin preajmă nici străini, nici slugi, nici copii, dacă nu au treabă oficială”. Pentru paza cetăţii trebuiesc ţinuţi 30 de pedeştri buni, bine înarmaţi, ,,care să fie bine cercetaţi, să nu fie printre ei trădători, sperjuri, hoţi sau fugari pentru alte păcate”. Aceştia trebuie să poarte de grijă muniţiilor, armelor de foc, instrumentelor de război, bastioanelor, cazematelor, depozitelor de pulbere, să le întreţină şi să le sporească. Pentru paza lor mai bună, tunarii trebui să-şi împartă bastioanele şi cazematele între ei, să se ajute când este nevoie de pisat sau uscat pulbere, de făcut fitil, de turnat gloanţe sau alte munci în jurul instrumentelor de foc. Să poarte de grijă cetăţii, înzestrării ei interioare, zidurilor, clădirilor, canalelor sau latrinelor, să le cureţe des. De asemenea, şanţul cetăţii să nu se strice, ,,să nu se astupe, apa să nu se împută”, nimeni să nu umble nici vara, nici iarna cu luntrea pe apă, doar iarna pentru a  se lua gheaţă.

Prizonierii închişi în cetate să fie ţinuţi, fără deosebire, cu grijă, sub pază, putând fi puşi  la muncă. Pe cei ,,meniţi” morţii să-i ţină strict, castelanul sau pârcălabul să nu-i scoată din temniţă, să le cerceteze ,,temniţele, fiarele de la picioare, cătuşele ca să caute vreun prilej de scăpare”. Însă demnitarul cetăţii trebuie să trateze deosebit slugile sau iobagii proprii întemniţaţi, ,,să nu le ia plata temniţei la eliberare”.

În toate privinţele, castelanul depindea de căpitanul cetăţii, cu care trebuia să se înţeleagă, iar pe ostaşii şi slujitorii subalterni ,,să-i ţină în cinste şi aspră  disciplină”. Pe cei neascultători să-i pedepsească ,,cu bâte”, dar să fie ,,cu indulgenţă pe cei care se cuvine”.

Pedepse aspre pentru indisciplină    

Pedepsele pentru indisciplină au severitate militară. Se pedepsesc cu moartea cei care nu raportează vreo primejdie, nu se opun la nevoie, nu-şi apără superiorii sau camarazii; cei care observă foc sau atac în oraş sau în afara lui, ori duşmani venind şi nu raportează; cei care fură instrumente de război sau altele; trădătorii necredincioşi, rebelii. Cel care ridică mâna asupra superiorului său să moară fără milă; tot aşa ,,cel fugind cu leafa e prins sau cu prilej de asediu al cetăţii se observă că e gata de fugă”. Cel care în serviciul său este prins ziua sau noaptea beat sau dormind, mai întâi ,,să fie straşnic bătut”, iar a doua oară să fie ucis. Dacă cineva ,,dă semn sau cuvânt de pe zidurile cetăţii, mai ales când nu trebuie, să fie aruncat peste cap de pe creasta cetăţii”. Tunarii care nu-şi fac datoria, în timp de pace să fie pedepsiţi după merit, în timp de primejdie găsiţi fiind de înşelăciune, să fie ucişi. Cel care se înţelege cu altcineva pentru deschiderea porţilor cetăţii mai ales în timp de primejdie să fie ucis şi să-şi piardă averea. Cel care la caz de nevoie se sustrage sau nu se poartă ,,vitejeşte şi cu credinţă, să fie ca trădător al domnului, să fie ucis”. Cel care se îmbată sau fără de ştire doarme în afara cetăţii, ceea ce fără motiv inevitabil e interzis, prima oară să fie bătut, a doua oară să i se retragă leafa, a treia oară să fie alungat ca un netrebnic din oaste. Cei care înjură de suflet să fie bătuţi. Tot aşa şi pentru alte ,,înjurături cu dracul sau alte asemenea să fie bătuţi cu pietre”. Dacă cineva trage cu arma, ,,varsă sânge sau şi mai mult, dacă face moarte de om sau umblă cu împuşcături, în cetate, mai ales la strâmtorare, să fie pedepsit după legea de război”.

Cu bătaia sau cu alte pedepse să fie sancţionaţi cei care nu ascultă cuviincios de cuvântul căpitanului sau pârcălabului, să fie ,,aspru bătuţi cu beţe potrivit cu vina”. Cei care nu erau prezenţi la ruga de la deschiderea şi închiderea porţii erau pedepsiţi cu bătaia. Erau pedepsiţi cu bătaia cei care ,,navighează” pe şanţul cetăţii vara sau se plimbă (pe gheaţă) în afară de când e nevoie iarna. Dacă cineva e prins ,,rătăcind noaptea în afara căminului său, să fie prins şi ţinut în cătuşe până în zori, şi dacă n-a făcut ceva pentru care ar merita mai mult, dimineaţa să fie bătut cu beţe”.

 

Obligațiile castelanului față de principesă și principe

Interesante sunt şi obligaţiile castelanului faţă de principesă şi principe personal, în special în timp de război. Castelanul ,,atunci să le rămână, cât îi va sta capul în sus, credincios principelui, ei şi fiului său”. Sau, dacă în ,,capul vreunor oameni de minte schimbătoare s-ar naşte gândul că în numele principelui sau al ei, ori al ţării, să dea cărţi mincinoase spre paguba, primejdia evidentă a lor şi a ţării, să-şi facă pe deplin datoria şi să nu dea crezare”. Dacă s-ar abate asupra lor vreo nenorocire şi ei ar sosi la o ,,asemenea vreme la porţile cetăţii”, instrucţiunile date să nu-l împiedice să le deschidă la porunca lor poarta şi să-i lase să intre. Dacă s-ar întâmpla ca principele sau principesa să fie ,,strâmtoraţi în alt loc, departe sau aproape, el să ţină cu credinţă cetatea cât îi va sta capul sus, până când va fi dezlegat de ei de legământul şi îndatoririle sale”. Şi dacă nu ar anunţa, prin scrisoare, oastea de pază nu numai să nu predea cetatea, dar ,,nici măcar să cuteze să pună întrebarea, sub răspundere cu viaţa, pentru cine ţine cetatea sau cui să o dea, ci oastea să ştie că e obligată prin jurământ să o ţină cu credinţă”.

Plecând de la aceste instrucţiuni date de principesa Anna Bornemisza, s-a constituit modul de desfăşurare a gărzii Cetăţii Făgăraş, gardă creată la sfârşitul anului 2015, care dincolo de o reconstituire a unui fragment de istorie, este şi un punct de atracţie pentru turişti.