Ore ținute și în containere sau corturi, una din variantele luate în calcul pentru toamnă
Ministrul Educației, Monica Anisie, a arătat, luni seară, că respectarea distanței sociale de 2 metri va fi greu de îndeplinit
Citește mai multMinistrul Educației, Monica Anisie, a arătat, luni seară, că respectarea distanței sociale de 2 metri va fi greu de îndeplinit
Citește mai multPatronatele din turism au cerut Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, ca restaurantele să intre în 15 iunie în faza a doua
Citește mai multUrmătoarele două săptămâni vor fi marcate în toată țara de vreme caldă, dar se anunță și zile cu ploi și
Citește mai multÎn perioada 03 – 04 iunie 2020, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică Brașov – Biroul Combaterea Delictelor Silvice,
Citește mai multGrupul de Comunicare Strategică anunță că până astăzi, 5 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 20.103 de
Citește mai multÎn ultima perioadă, hoții și-au diversificat modul în care acționează, în sensul în care profită de obligativitatea de a purta
Citește mai multVești bune pentru cei cărora le-a lipsit mersul la sală, în carantină. Președintele Federației Române de Culturism și Fitness, Gabriel
Citește mai multParlamentul a adoptat miercuri o lege inițiată de 37 de parlamentari de la toate partidele, lege care introduce salariul minim
Citește mai multÎn urma informației privind perchezițiile DIICOT la domiciliul unui jucător al CSM Făgăraș, într-un dosar deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii
Citește mai multProcurorii DIICOT Braşov au efectuat astazi percheziţii la domiciliul handbalistului de origine franceză Pierre Yves Ragot, într-un dosar privind săvârșirea
Citește mai mult