Sălile de fitness se deschid pe 15 Iunie. Aerobicul în spații închise mai așteaptă
Vești bune pentru cei cărora le-a lipsit mersul la sală, în carantină. Președintele Federației Române de Culturism și Fitness, Gabriel Toncean, a anunțat pe profilul său de Facebook, că sălile de fitness și forță se vor deschide pe 15 iunie.
Toncean a avut joi o discuție cu reprezentanții Ministerului Sănătății care au spus că intrarea în sala de fitness va fi condiționată de un set de reguli de igienă și distanțare. Sălile care oferă exclusiv spațiu pentru aerobic nu sunt incluse însă în relaxarea de după 15 iunie, urmând să fie deschise la o dată ulterioară.
„Prieteni, am vești bune! Data de 15 Iunie a devenit o certitudine în privința redeschiderii sălilor de fitness. Ca urmare a discuțiilor pe care le-am purtat astăzi la Ministerul Sănătății, împreună cu reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică, mă bucur să vă pot anunța că vom putea face sport la aparate în curând.
Este important de precizat că, în prima etapă, vor fi redeschise doar sălile cu aparate de forță, nu și cele care oferă exclusiv spațiu pentru aerobic. Printre măsurile de siguranță care sunt luate în calcul se află următoarele puncte:
- accesul în sală să se facă doar cu programare prealabilă;
- distanța între sportivi să fie de 4 metri pătrați;
- aparatele de aer condiționat vor fi folosite, însă va fi necesară curățarea filtrelor;
- se recomandă și aerisirea naturală;
- va fi permisă folosirea supravegheată a vestiarelor;
- nu va fi permisă folosirea dușurilor;
- în timpul antrenamentului se va lăsa un aparat liber, între două aparate folosite.
Până la data de 10 iunie se va face publică lista finală a măsurilor de siguranță, care vor trebui respectate în interiorul sălilor de fitness”, a anunțat Gabriel Toncean pe Facebook.
foto: OBSERVATOR