Recomandate

Pregătirea voluntarilor pentru „Tabăra din satul meu”

Cinci sate din Țara Făgărașului se vor bucura de o tabără pentru copii vara aceasta, dacă se vor aduna fondurile necesare. Voluntarii care le vor organiza au trecut deja prin trainingul de pregătire, săptămâna trecută. Proiectul „Tabăra din satul meu” presupune organizarea unor tabere în sate defavorizate, pentru a aduce tabăra acasă la copiii care nu au acces la astfel de alternative educaționale.

Pregătirea voluntarilor a avut loc în perioada 1-2 mai la Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu“, inițiatoarea proiectului, și a fost asigurat de 7 membri ai Asociației JoyCamps Romania. Aceștia au o experiență de mai mulți ani în organizarea taberelor în sate defavorizate din țară, din care au împărtășit și participanților în cadrul mai multor ateliere practice: animație, teambuilding, activități sportive, comunicare, organizarea unei tabere, vânătoare de comori etc. Cei 15 voluntari absolvenți ai cursului s-au declarat entuziasmați și dornici să aducă bucurie în viața copiilor din mediul rural prin activitățile educative pe care le vor organiza în această vară.
Următoarea etapă a proiectului „Tabăra din satul meu” este participarea la Bikeathon Țara Făgărașului, un eveniment de strângere de fonduri, cu scopul de a obține fondurile financiare necesare.

[smartslider3 slider=1]
„E un proiect pornit din inimile noastre în două direcții: pe de o parte copiii din zonele defavorizate ale mediului rural, care suferă din lipsa alternativelor educaționale, iar pe de altă parte tinerii voluntari ai asociației noastre care își doresc să se implice în viața comunității și au nevoie de o responsabilizare în acest sens.” – ne-a spus Natalia Corlean, coordonatorul proiectului.
Dacă doriți să sprijiniți acest proiect, o puteți face printr-o donație: http://bikeathon.fundatiactf.ro/2019/03/05/tabara-din-satul-meu-tabere-gratuite-pentru-copiii-de-la-tara/

foto: Asociația Doamna Maria Brâncoveanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.