Administrativ

Creșa „Mămăruța” va fi demolată și reconstruită. Consilierii locali au aprobat proiectul

Creșa „Mămăruța” din Făgăraș va fi demolată, urmând ca pe același amplasament să fie ridicată o clădire nouă, cu aceeași destinație. Proiectul de hotărâre privind schimbarea destinației imobilului și includerea acestuia în programul de investiții a fost aprobat de consilierii locali.

Potrivit primarului municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, investiția face parte dintr-un pachet mai amplu de proiecte care vizează infrastructura educațională.

„E al doilea proiect din cele nouă care vor intra în demolare, construcție nouă și reabilitare, consolidare și eficientizare. Creșa Mămăruța va fi demolată și va fi construită o altă clădire nouă pe același amplasament. Noi, în paralel, construim încă o creșă prin Compania Națională de Investiții, cu 7 grupe, în cartierul Combinat, lângă Liceul Industrial, mai precis lângă Școala numărul 3. Am încercat să corelăm aceste investiții, dar fiind finanțatori diferiți – CNI și Ministerul Dezvoltării – am întâmpinat dificultăți în a începe acea investiție pe care o derulează CNI. Din acest punct de vedere, noi am găsit o soluție, o vom discuta în 7 martie, pentru a muta acești copilași de la creșă într-o clădire avizată ISU, care din punct de vedere DSP funcționează bine, pe perioada lucrărilor de la creșa Mămăruța”, a declarat edilul.

Noua creșă din cartierul Combinat este realizată prin Compania Națională de Investiții și va avea o capacitate de șapte grupe.

Alte unități de învățământ, incluse în program

Primarul a anunțat că urmează și alte instituții de învățământ care sunt incluse în program și au primit finanțare.

„Școala Gimnazială nr. 4 din cartierul Galați va fi demolată și va fi construită una nouă, pe amprenta actualei clădiri”, a precizat acesta.

Ulterior, vor fi modernizate și alte unități de învățământ, în funcție de calendarul stabilit împreună cu constructorii și finanțatorul. Printre acestea se numără Colegiul Național Radu Negru – Școala Gimnazială nr. 1, Școala Gimnazială Ovid Densușianu și Liceul Teologic. De asemenea, două grădinițe vor intra în proces de modernizare.

Investițiile fac parte din programul „Școli sigure și sănătoase”, care vizează demolarea, modernizarea, eficentizarea clădirilor vechi și construirea unor spații moderne, eficiente energetic și conforme cu normele actuale de siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.