Țara Făgărașului

Proiecte pentru finalizarea modernizării drumurilor din comuna Șercaia

Față de multe comune ale Țării Făgărașului, în comuna Șercaia lucrările la infrastructură sunt avansate. Rețele de apă și canal sunt pe ultima sută de metri, iar drumurile comunale au fost asfaltate în mare măsură. Mai sunt doar câteva străduțe pe care administrația locală speră să le modernizeze în urma proiectului depus în cadrul Programului „Anghel Saligny“

„Avem două proiecte. Unul este de modernizare drumuri de interes local, de fapt tot ce ne-a mai rămas de asfaltat la nivel de comună, străduțe, unde intră și două bretele, le-aș zice, care scot o parte din circulație din Șercaia. Sunt 8 km de drum pe acest proiect, de modernizat, cu un buget de 10.900.000 lei. Statul asigură 10.500.000 lei și Consiliul Local 320.000 lei. Mi se pare normal să participăm și noi la aceste investiții, pentru că chiar nu putem să stăm cu mâna întinsă și noi să nu participăm cu nimic“, a spus Cristinel Paltin, primarul comunei Șercaia.

De asemenea, un alt proiect pentru care autoritățile comunei Șercaia dorește să obțină finanțare este cel de asfaltarea a drumului Hălmeag – Felmer, un proiect în valoare de 23,825,377 lei.

„Am mai depus un proiect, printr-o asociație cu comuna Șoarș. Este vorba de un comuna comunal DC14 Felmer- Hălmeag, în care aș vrea să leg Hălmeagul și de o altă ieșire modernizată, pentru că localitatea nu are decât o singură ieșire modernizată  spre DN1, către Felmer, urmând ca în viitor, dacă vom fi sănătoși, să facem și cealaltă legătură către Crihalma. Acest drum are 12 km și este împărțit în părți egale, puțin mai mult la Șoarș“, a mai spus Cristinel Paltin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.