Festivalul „Sufletul satului” – Ediția a XII-a, o sărbătoare a tradițiilor și iubirii
În Ajun de Dragobete, când dragostea și primăvara își dau mâna, satul Drăguș a fost gazda unei ediții de neuitat a Festivalului „Sufletul satului”. Evenimentul a reunit 12 comunități: Avrig, Calbor, Crihalma, Drăguș, Făgăraș, Felmer, Hârseni, Mărgineni, Rucăr, Victoria, Viștea de Jos și Vințu de Jos (jud. Alba), într-o celebrare autentică a folclorului și tradițiilor străvechi.
Invitatul special al acestei ediții a fost Mihai Teacă, care a adus un plus de emoție și autenticitate festivalului.
Momentul de vârf al evenimentului a fost hora miresei, desfășurată în fața Căminului Cultural, alături de prezentarea legendelor satelor și comunelor participante. Un spectacol aparte au oferit comunitățile din Drăguș și Calbor, care, prin elevii Școlii Gimnaziale „I. C. Drăgușanu” și boresele din sat, au reînviat elemente de ritual nupțial specifice zonei.
Festivalul a fost întregit de programul artistic al grupurilor participante și de cele trei distincții speciale acordate.
O nouă filă de istorie locală a fost scrisă, cu emoție și mândrie, în cartea de onoare a satului Drăguș – o mărturie a sufletului viu al tradițiilor românești.