Accident grav în Poiana Mărului: o fată de 14 ani a murit, alți patru minori răniți
Un grav accident rutier s-a produs luni dimineață, 26 ianuarie 2026, în jurul orei 08:20, pe o cale de acces din localitatea Poiana Mărului.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Zărnești au intervenit după ce un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Din primele verificări, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții ce urmează să fie stabilite de anchetatori.
În urma impactului, pasagerul din dreapta față, o fată de 14 ani, a suferit leziuni grave. Din păcate, echipajele medicale sosite la fața locului au declarat decesul acesteia.
Pe bancheta din spate se aflau alți patru pasageri minori, cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani, care au fost răniți ușor. Leziuni minore a suferit și conducătorul auto, care beneficiază în prezent de îngrijiri de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a modului în care s-a produs accidentul. A fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ancheta fiind desfășurată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

