Anunțuri de interes public

Turcii de la Makyol au început să transporte grinzile pentru Autostrada Sibiu – Făgăraş. 24 transporturi agabaritice

Deși sezonul rece duce, de regulă, la suspendarea lucrărilor de infrastructură, constructorul turc Makyol continuă activitatea pe șantierul Autostrăzii Sibiu – Făgăraș. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, în intervalul 20–31 ianuarie sunt programate 24 de transporturi agabaritice necesare lucrărilor.

Convoaiele vor circula pe traseul Cristian (județul Sibiu) – DN1 – DN7H – Autostrada A1 – DN1 – Porumbacu de Jos, autoritățile recomandând participanților la trafic prudență sporită și respectarea indicațiilor echipajelor de însoțire.

„Lăţimea maximă a vehiculelor este de 2,55 m, masa totală 101 tone, lungime 48 m, înălţime 4 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condiţiilor de trafic”, a transmis purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov, Robert Elekes.
Antreprenorul turc (Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS) are la dispoziţie 6,4 miliarde de lei (fără TVA) pentru construcţia întregii secţiuni Sibiu – Făgăraş. Autostrada Sibiu – Făgăraş, parte a viitoarei A13, are o lungime totală de aproximativ 68 de kilometri, este împărţită în 4 loturi (Boiţa – Mârşa, Mârşa – Arpaşu, Arpaşu – Sâmbăta, Sâmbăta – Făgăraş).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.