Ninsori și carosabil alunecos în Țara Făgărașului. Cod galben de vreme rea în vigoare până vineri
Ninge în Țara Făgărașului, iar circulația rutieră se desfășoară în condiții de iarnă, în special pe DN1 Brașov–Făgăraș- Sibiu, unde șoferii semnalează carosabil alunecos și trafic îngreunat.

Pe grupurile de trafic, mai mulți conducători auto au transmis avertizări privind starea drumului. „Se merge foarte încet pe drum. Este foarte periculos carosabilul. De-abia am putut depăși o mașină”, a scris un șofer. Un alt participant la trafic a avertizat: „DN1 alunecos, aveți grijă!”.
În acest context, Administrația Națională de Meteorologie anunță că este în vigoare un Cod Galben de vreme rea, valabil în intervalul 6 ianuarie, ora 10:00 – 9 ianuarie, ora 10:00, care vizează ninsori, depuneri de strat de zăpadă, intensificări ale vântului și ger.
Potrivit ANM, temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, cu acumulări de 10–40 l/mp. În vestul și nordul Transilvaniei, precipitațiile vor fi inițial mixte, cu risc de polei, urmând ca ninsorile să predomine și să se depună un strat de zăpadă consistent, de 15–30 cm. În centrul, sudul și estul Transilvaniei sunt așteptate precipitații mixte și depuneri de polei, iar la munte stratul de zăpadă nou depus poate ajunge la 30–50 cm.
De asemenea,în noaptea de joi spre vineri, vremea va deveni local geroasă, cu temperaturi minime cuprinse între -15 și -10 grade în regiunile intracarpatice.
Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență, să își echipeze corespunzător autovehiculele pentru sezonul rece și să evite deplasările neesențiale pe durata avertizării meteo.
foto: Atentie în trafic

