La nici o lună de la finalizarea lucrărilor de reabilitare, un zid al Sinagogii a fost vandalizat

După nici o lună de la finalizarea parțială a lucrărilor de reabilitare a fațadei Sinagogii din Făgăraș, un zid al acesteia a fost vandalizat. Persoane încă neidentificate au aruncat cu o substanță necunoscută pe întreaga latură de sud a monumentului istoric, anunță reprezentanții Primăriei Făgăraș.

„Ne este greu să înțelegem comiterea faptelor de distrugere, când patrimoniul local este al tuturor cetățenilor și ar trebui protejat de orice om. În cursul acestei zile, vom sesiza autoritățile competente pentru identificarea făptașului și luarea măsurilor prevăzute de lege în astfel de cazuri.

Clădirea a fost construită în 1870 și se afla într-o stare avansată de degradare. Lucrările de reabilitare au început în 2019, în urma discuțiilor pe care primarul Gheorghe Sucaciu le-a avut cu arhitecți, reprezentanți ai ONG-urilor locale și cetățeni.

În perioada 2019-2021 au avut loc trei intervenții asupra clădirii: cu ajutorul unei sponsorizări de 15.000 de lei din partea unei companii private s-a efectuat o intervenție urgentă la acoperiș; ulterior a fost refăcut tot acoperișul, de la schimbarea țiglei, până la recondiționarea șarpantei de lemn, în cadrul unui parteneriat încheiat cu Fundația Comunitară „Țara Făgărașului” și Ambulanța Monumentelor; este în curs etapa a treia, în cadrul căreia este refăcută fațada, lucrările fiind finanțate din bugetul local.

În luna august a anului trecut, Primăria Făgăraș a organizat – împreună cu Centrul pentru Mediu Construit, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, @HomeinFagaras și Institutul de Cercetare Făgăraș – un atelier care a reunit arhitecți și studenți din Cluj, Brașov, București și Constanța pentru realizarea unui plan de reconversie a sinagogii într-un centru cultural internațional.“, potrivit unei informări făcută de Primăria Făgăraș.

IMG-20220106-WA0009 IMG-20220106-WA0008 IMG-20220106-WA0007 IMG-20220106-WA0006 IMG-20220106-WA0005 IMG-20220106-WA0003 IMG-20220106-WA0004 FB_IMG_1641466284977 FB_IMG_1641466275351 FB_IMG_1641466271148 FB_IMG_1641466265942

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.