Constructorul autostrăzii Sibiu – Făgăraș va repara drumul dintre Ucea de Jos și Ucea de Sus, în urma demersurilor Primăriei Ucea
Constructorul autostrăzii Sibiu – Făgăraș, compania turcă Makyol, va interveni pentru repararea porțiunii de drum județean DJ105C, situată între localitățile Ucea de Jos și Ucea de Sus. Decizia vine în urma demersurilor inițiate de Primăria Comunei Ucea și a sesizărilor transmise către Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov, privind degradările apărute pe carosabil.
Potrivit informațiilor transmise de DRDP Brașov, deteriorările, constând în apariția mai multor gropi și tasări, au fost cauzate de circulația utilajelor grele folosite în zona șantierului autostrăzii, care intersectează drumul județean DJ105C.
„În urma sesizărilor primite din partea autorităților locale, conducerea DRDP Brașov a solicitat constructorului autostrăzii să remedieze în cel mai scurt timp degradările apărute pe drumul județean. Constructorul a fost de acord să intervină pentru refacerea carosabilului afectat”, se arată în comunicatul instituției.
Reprezentanții Primăriei Ucea au precizat că au transmis în repetate rânduri sesizări privind starea drumului, în special după intensificarea traficului utilajelor de mare tonaj din zona șantierului.
„A fost important să intervenim rapid, deoarece DJ105C este un drum esențial pentru locuitorii din Ucea de Jos și Ucea de Sus. Ne bucurăm că DRDP Brașov a răspuns prompt și că s-a găsit o soluție de remediere. Prin colaborarea dintre Primăria Ucea, DRDP Brașov și constructorul autostrăzii Sibiu – Făgăraș, urmărim menținerea unei stări corespunzătoare a infrastructurii rutiere și limitarea efectelor negative cauzate de lucrările de construcție”, a declarat Marius Ștefan, primarul comunei Ucea.
DRDP Brașov a anunțat că va urmări îndeaproape desfășurarea lucrărilor de reparații și va interveni ori de câte ori va fi necesar, pentru a asigura confortul și siguranța locuitorilor din zonă.

