Comuna Hârseni primește fonduri prin PNDL. Ministerul Dezvoltării a reluat plățile către autoritățile locale
După o pauză de aproape trei luni, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a reluat plățile către autoritățile locale care implementează proiecte prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
Miercuri, 22 octombrie, ministerul a virat suma totală de 132.865.585,22 lei, pentru 100 de obiective de investiții din întreaga țară. Ultimele deconturi prin PNDL fuseseră făcute la data de 31 iulie.
În județul Brașov, Consiliul Județean a primit 12.686.251 lei, iar în Țara Făgărașului au ajuns fonduri și către comuna Hârseni și comuna Ucea.
Comuna Hârseni a primit 371.161,62 lei, bani aferenți unei facturi restante pentru proiectul „Rigole și podețe în satul Copăcel”.
„Era o factură restantă pentru proiectul de realizare a rigolelor și podețelor în satul Copăcel, comuna Hârseni. Noi am achitat deja firmei constructoare și trebuia să primim banii de la minister”, a declarat Daniel Dâmboiu, primarul comunei Hârseni.
Comuna Ucea a primit, de asemenea, 734.650 lei, sume destinate decontării unor lucrări derulate tot prin PNDL.
Reluarea plăților vine după o perioadă de blocaj bugetar care a afectat numeroase administrații locale din țară, multe dintre acestea fiind nevoite să acopere temporar din bugetele proprii cheltuielile aferente lucrărilor finanțate prin program.

