Primăria Drăguș: Locuitorii de pe mai multe străzi sunt așteptați să ridice extrasele de carte funciară
Primăria comunei Drăguș, județul Brașov, anunță că locuitorii imobilelor și posesorii de grădini situate pe străzile Codrari, Husari, Vâlcica, Stadionului, Școlii și Trâmbițași sunt invitați la sediul instituției pentru ridicarea extraselor de carte funciară, în vederea analizării înscrisurilor.
Autoritățile locale atrag atenția că termenul limită pentru depunerea eventualelor contestații legate de aceste documente este 15 iulie 2025.
Persoanele interesate sunt rugate să se prezinte în timp util pentru verificarea și, dacă este cazul, corectarea datelor cuprinse în acte.

