Țara Făgărașului

Rețeaua de canalizare a satelor Beclean și Luța, pe ultima sută de metri

Chiar dacă au fost întârzieri, față de termenul preconizat, rețeaua de canalizare a satelor Beclean și Luța e aproape finalizată. Acum se lucrează la stația de epurare

Motrescu1„Acest proiect de amploare, proiectul de canalizare, care include satele Beclean și Luța, este pe ultima sută de metri. Așa cum am spus-o s-a lucrat, chiar și acum se lucrează la stația de epurare. Au fost într-adevăr la stația de epurare,. care este amplasată la nord de satul Beclean, niște termene depășite deoarece furnizorii de echipamente nu au reușit să le livreze la termen, dar acestea au fost livrate, sunt în mare parte asamblate. În rest, mai sunt câteva legături la electricitate, a fost nevoie de niște subtraversări pe sub calea ferată, de niște avize care au durat mai mult timp decât cel preconizat. Îi asigur pe cetățenii din Beclean și Luța că această canalizare va funcționa și cu toate piedicile, pentru că banii nu sunt așa pe garduri, nici chiar din fonduri europene.  Poate unii cred că banii europeni sunt așa simplu de obținut, e foarte mult de lucru și banii europeni sunt din ce în ce mai puțini. Chiar și așa puțini, noi încercăm să-i luăm pe toate programele deschise“, a spus Claudiu Motrescu, primarul com. Beclean.

Pentru satele Calbor și Boholț, reprezentanții Primăriei Beclean au reușit în primăvara acestui an să obțină finanțare de la AFM. Proiectul „Rețea de canalizare și stație de epurare sate Calbor și Boholț”, are o valoare eligibilă finanțată de AFM de 12 milioane lei.

„La Calbor și Boholț, acolo am depus documentele și am câștigat; așteptăm să semnăm contractul cu Agenția Fondului de Mediu, pentru finanțarea canalizării pentru satele Calbor și Boholț. Acolo va fi nevoie de o altă stație de epurare, care va fi amplasată în apropierea satului Calbor, înspre Cincșor. Și acolo este un proiect de amploare, cu bani mulți, pe care noi trebuie să-l cofinanțăm“, a mai spus Claudiu Motrescu.

foto: arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.