Administrativ

Roxana Mînzatu ar putea obține portofoliul de comisar european pentru locuri de muncă, drepturi sociale și locuințe

Cotidianul Politico afirmă că Roxana Mînzatu, propunerea României pentru executivul european, ar putea obține portofoliul de Comisar pentru locuri de muncă, drepturi sociale și locuințe.

Politico a realizat o estimare a posturilor care vor fi distribuite în cadrul viitoarei Comisii Europene, pe baza a zeci de conversații cu oficiali ai Comisiei, ai Parlamentului European și ai Consiliului European, precum și cu oficiali din diferite capitale europene, scrie g4media.ro.

Potrivit surselor citate, portofoliile pentru locuințe și drepturi sociale vor reveni unui socialist – un semn al includerii de către centru-stânga a acestor probleme ca puncte principale în manifestul lor electoral.

Având în vedere numărul limitat de candidați socialiști, Mînzatu ar putea obține postul, recompensând România pentru propunerea unei femei, care o ajută pe șefa Comisiei Europene Ursula pe von der Leyen să își atingă obiectivul de a avea o Comisie echilibrată din punct de vedere al genului.

O alternativă ar putea fi un portofoliu mai antreprenorial sau economic, notează Politico.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.