Autoritățile locale din Lisa investesc aproape 12,5 milioane de lei pentru a racorda la gaz toate gospodăriile din comună

Primăria Lisa vrea să deruleze o investiție de anvergură pentru a introduce rețea de gaz în toate satele comunei. În prezent, doar sătenii din Pojorta și parțial Lisa au gaz, iar intenția edililor este de a extinde rețeaua și în satele Breaza și Lisa. Valoarea totală a investiției este estimată la suma de 10.465.316,43 lei fără TVA, respectiv 12.453.726,55 lei cu TVA și ar urma să se deruleze pe o perioadă de 28 de luni, ofertele de la firmele de specialitate fiind așteptate până în data de 24 septembrie.

În conformitate cu datele disponibile pe platforma de licitații publice, noua rețea va avea o lungime totală de 18.330 metri liniari și ar urma să fie amenajate 616 branșamente ce vor deservi 606 gospodării individuale și 10 obiective socio-culturale.

Soluția de alimentare cu gaze naturale a satelor Lisa (reședința) și Breaza constă în cuplarea în conductele de distribuție gaze naturale de presiune redusă existente. În acest sens, pentru obținerea unei rețele noi de distribuție a gazelor naturale de tip ramificat vor fi 6 Puncte de Cuplare în conductele existente. La fiecare Punct de Cuplare se va prevedea câte o vană din PE montata îngropat în vederea secționarii rețelelor. Punctul decuplare 1 este situat în sat Pojorta și va alimenta 210 gospodării și 5 obiective socio culturale din satul Breaza. La cuplarea în conducta existenta se va monta o vană de secționare. Punctele de cuplare 2 – 6 sunt situate in sat Lisa si vor alimenta 396 gospodării și 5 obiective socio culturale din satul Lisa”, se precizează în anunțul de licitație.

Firmele interesate de acest contract vor trebui să depună și o garanție de 103.000 de lei, scrie bizbrasov.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *