Acțiune de igienizare la Olt, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei

În fiecare an, în data de 22 Martie se celebrează Ziua Mondială a Apei. Această tradiție a fost consacrată de către Organizația Națiunilor Unite, sub coordonarea O.N.U.-Apă, fiind aleasă anual o anumită tematică. Pentru acest an, Ziua Mondială a Apei se va sărbători sub sloganul „Apă pentru pace”. Contextul care descrie tema se referă la rolul pe care îl are apa în realizarea legăturilor dintre state și dintre organizații.

Ca și în anii precedenți, Sistemul de Gospodărire a Apelor Brașov – va întreprinde o serie de acțiuni pentru celebrarea Zilei Mondiale a Apei, în județ, iar una din acțiuni se va desfășura la Făgăraș, în zona râului Olt, amonte și aval pod DJ 104 D (ambele maluri). Acțiunea va avea loc în data de 21 martie, iar participanții se vor întâlni la podul Galațiului, la ora 10.00.

La acțiunile de igienizare vor participa și reprezentanți ai Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Făgăraș, Primăriei Făgăraș, Ocolului Silvic Voila și elevi ai Școlii Gimnaziale „Ovid Densusianu“ – Făgăraș.

foto? arhiva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *