PNL Făgăraș are un nou președinte
Partidele sunt în plin proces de desemnare a candidaților pentru alegerile locale și europarlamentare, primele programate în acest an. Și pentru că timpul este destul de scurt până la alegeri, acolo unde situația nu e clară și sigură, apar și surprize. La PNL Făgăraș, deși apele erau cam tulburi și cărările cam necunoscute, PNL Brașov a venit cu un astfel de anunț în urmă cu două zile: noul președinte al organizației Făgăraș a fost desemnat Cristian Urs, fiul omului de afaceri, Eugen Urs. Deși de ceva timp, prin oraș se vorbea că Cristian Urs o să preia organizația AUR de la Făgăraș, iată că acesta a ajuns în fruntea liberalilor făgărășeni. Cristian Urs a mai deținut funcția de consilier din partea PNL, în mandatul 2012-2016, când primar era Sorin Mănduc.
Mulțumesc domnului ministru Adrian Vestea și colegilor liberali pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Sunt hotărât să lupt pentru viitorul orașului în care m-am născut și pentru oamenii care trăiesc aici.
Am intrat în rândurile PNL în 2010 și am fost ales consilier local în mandatul 2012-2016.
După 8 ani, primesc o nouă provocare, de a conduce destinele PNL Făgăraș.
Voi avea mereu în minte că această funcție a fost ocupată de oameni de onoare ai Făgărașului, precum dl. avocat Gheorghe Gabor și dl. profesor Traian Duță.
Este un motiv temeinic de a le urma exemplul de buni făgărășeni și de oameni care au reprezentat cu demnitate acest oraș. Chiar dacă ne privesc acum din Cer, eu i-am păstrat la inimă și voi face tot efortul să mă ridic la înălțimea idealurilor pe care aceste personalități le-au avut mereu.“, a scris pe pagina de socializare Cristian Urs, presedintele PNL Făgăraș.