O tânără de 20 de ani şi-a pierdut viata în urma accidentului de la Berivoi
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Făgăras s-au deplasat în această seară, în regim de urgență, la un accident rutier, produs pe drumul ce duce către Mănastirea Berivoi.
La fața locului, pe un segment de drum în curbă, a fost identificat un autoturism răsturnat în afara părții carosabile, cu multiple avarii.
În vehiculul condus de un tânăr, de 19 ani, se mai aflau 3 pasageri, care au suferit leziuni corporale.
Din păcate, pentru unul dintre aceștia, o fată de 20 de ani, manevrele de resuscitare nu au dus la stabilizarea vitală a organismului și a fost declarat decesul.
Tinerii erau turisti in zona nostra, iar tanara decedata era din jud. Mures.
,,În cauză, la acest moment, se afectuează cercetări, în dosarul penal deschis de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de _ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă_, cercetări care vor stabili, sub coordonarea procurorului de caz, condițiile și circumstanțele exacte care au dus la producerea accidentului”, ne-a transmis IPJ Brasov.