Consilierii locali au aprobat contractarea unui credit de 10 milioane de lei din Trezoreria Statului
Municipiul Făgăraș execută în momentul de față proiecte cu fonduri europene în valoare de aproximativ 104 milioane de euro, iar alte aproape 40 de milioane de euro urmează a fi accesate în urma proiectelor câștigate. Numai că, toate aceste proiecte au și sume care nu sunt eligibile sau sunt cofinanțări din partea autorității publice. Acolo, unde aceste sume depășesc posibilitatea bugetelor locale să le susțină urgent, Guvernul a aprobat un act normativ pentru susținerea unităților administrativ teritoriale cu contractarea de împrumuturi din Trezoreria Statului. Și Făgărașul vrea să acceseze acești bani din Trezoreria Statului, pentru a acoperi o parte din cheltuielile neeligibile din cadrul acestor proiecte cu finanțare majoritară europeană. Astfel că astăzi, consilierii locali au aprobat acest împrumut de 10 milioane de lei.
Guvernul a aprobat, în ședința din 27 octombrie, un act normativ prin care unitățile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi, de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1 miliard de lei, pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor.
Modalitatea de acordare a împrumuturilor soluționează unele probleme urgente ale autorităților administrației publice locale, ținând cont de faptul că, în prezent, sunt în implementare 2.835 de proiecte cu finanțare din fonduri europene nerambursabile care trebuie finalizate până la 31 decembrie 2023, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Vezi AICI.
„Prin această măsură, sprijinim unitățile administrativ-teritoriale care au înregistrat dificultăți în continuarea proiectelor, ca urmare a lipsei de resurse financiare în bugetele locale. Finalizarea proiectelor va avea ca efect creșterea calității serviciilor publice pentru cetățeni”, a precizat ministrul brașovean Adrian-Ioan Veștea.
Chiar dacă Ministrul Dezvoltării și totodată președintele PNL Brașov comunică pe pagina oficială a Ministerului Dezvoltării despre aceste împrumuturi ca niște ajutoare venite din partea Guvernului pentru administrațiile locale, pe pagina PNL Făgăraș, această formă de ajutor este criticată vehement și chiar confundată cu un împrumut bancar. Probabil, acesta a fost și motivul pentru care consilierii PNL, dar și cei afiliați lor, au lipsit de la această ședință de consiliu.
„Nu este un împrumut bancar, ci este un suport dat de către Guvern, prin Trezoreria Statului, bineînțeles cu rambursare, pentru cheltuielile neeligibile pe care le avem în proiectele cu finanțare europeană. Finanțarea europeană are un cuantum, iar celelalte cheltuieli din proiecte trebuie să le suporte bugetul local sau cel de stat. Bugetul de stat are posibilitatea, în momentul de față, să ne dea bani prin Trezorerie, pentru că din cauza situației în care Comisia Europeană nu mai permite României să aibă un deficit foarte mare, au găsit posibilitatea ca dintr-un buget pe care îl are România din privatizări, să dea aceste împrumuturi și sprijin prin Trezorerie să putem finaliza toate proiectele europene. Astăzi, după cum ați văzut, am încercat să explicăm cu toate documentele pe masă, cu toate compartimentele de specialitate despre ce cheltuieli este vorba.“, a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.
La cererea consilierului local Cristina Paicu, specialiștii Biroului Proiecte au fost prezenți și au oferit informații suplimentare despre fiecare proiect în parte.
De asemenea, directorul economic al Primăriei Făgăraș, Dan Ludu, a vorbit despre gradul de îndatorare al Municipiului Făgăraș, care este în prezent de 10,54% ( 30% este maximul admis de lege). Tot acesta a precizat că din împrumutul de la Trezorerie făcut în vara acestui an de 8 milioane de lei aprobați de consilierii locali, s-a accesat suma de doar 4,68 milioane de lei.
Potrivit Ministerului Dezvoltării, creditele contractate conform actului normativ adoptat constituie o excepție de la limita de îndatorare prevăzută prin lege, iar, pentru a asigura accesibilitatea la această măsură și pentru localitățile mai mici, sunt prevăzute plafoane în funcție de mărimea localităților. Astfel, județele vor putea contracta cel mult 25 de milioane de lei, municipiile – câte 10 milioane de lei, iar orașele și comunele au plafoane nelimitate.
Termenul-limită de depunere, la direcțiile generale regionale ale finanțelor publice/administrațiile județene ale finanțelor publice, a documentelor necesare pentru a fi transmise Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale este 15 decembrie 2023.

