Administrativ

Policlinică modernă, la Făgăraș

Primăria Făgăraș a pregătit un proiect european, care dacă va fi aprobat, va aduce servicii medicale mult mai performante. Este vorba despre „Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal Dr.Aurel Tulbure Făgăraș. În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Local, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici, precum și participarea Municipiului Făgăraș în calitate de solicitant în cadrul P.O.R.

„Este vorba despre aprobarea indicatorilor tehnico-economici, pentru ambulatorul Spitalului. Practic este un proiect european, aplicat de către Primăria Municipiului Făgăraș. Va fi un proiect foarte important pentru Municipiul Făgăraș și pentru Țara Făgărașului. Practic se va face cea mai modernă policlinică din zonă. Acesta va fi în spate, în locul Pediatriei, va fi o clădire modernă, reabilitată total, dotată total. Vom face și un punct de colectare, pentru că între timp vom dota și Laboratorul Spitalului, care va fi de asemenea, cel mai modern laborator din Țara Făgărașului, mult mai modern decât cele private și cum este normal pentru un spital de dimensiunea Spitalului Municipal Făgăraș.“, ne-a spus Mariana Câju, președ. Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Făgăraș.

În plus, pe lista de investiții din acest an au fost mai multe dotări care să îmbunătățească serviciile medicale, oferite de Spitalul Municipal.

Am finalizat aproape toate procedurile din lista de investiții de anul acesta. Va fi o sală de operații modernă, fluxul laminar, o cameră curată și toate echipamentele pe care spitalul le-a achiziționat. De asemenea, s-au achiziționat pentru dializă două mașini, pentru transportul pacienților, pentru dializă. De asemenea, am votat în Consiliul de Administrație un început de proiect important pe care îl ave în vedere anul viitor. Este vorba de reabilitarea totală a Centrului de Dializă, mărirea lui la 55-60 de locuri, în așa fel încât toți locuitorii Țării Făgărașului, care se duc la Brașov, să se întoarcă până anul viitor la Făgăraș.“, a mai spus Mariana Câju. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *