Lansare Fond Științescu Țara Făgărașului, ediția 7.0
Cui ne adresăm?
La Științescu oricine poate fi educator!
▪ Organizații neguvernamentale, inclusiv asociații de părinți și absolvenți ai liceelor din Țara Făgărașului;
▪ Organizații neguvernamentale din afara zonei Țării Făgărașului dar ai căror beneficiari se află pe teritoriul Țării Făgărașului și care își exprimă acceptul de a desfășura activități gratuite cu copii/tineri pe parcursul a min 1 an de la încheierea contractului de finanțare cu Fundația Comunitară Țara Făgărașului.
▪ Echipe de pasionați de știință și tehnologie din medii profesionale diverse (biologi, muzeografi, ingineri, programatori, freelanceri etc.);
▪ Profesori și învățători (individual sau în echipă);
▪ Echipe de elevi de liceu
▪ Echipe de studenți
▪ Echipe mixte (oricare din categoriile de mai sus)
Ce categorii de proiecte finanțăm în cadrul acestei ediții?
Științescu finanțează proiecte creative, inovative care promovează educația pentru științe și tehnologie, unde copiii să poată să se bucure în siguranță de activitățile de explorare, descoperire și învățare prin metode alternative de predare și ateliere interactive, experimente, activități de tipul “do-it-yourself” și „learning by doing” în domenii cum ar fi electronică, robotică, informatică, matematică, imprimare 3D, meteorologie, chimie, fizică, astronomie, etc. De asemenea, sunt apreciate proiecte interdisciplinare și/sau proiecte care propun familiarizarea copiilor/elevilor din mediul rural cu metodologia de învățare a diverselor ramuri ale științe.
Este încurajată, în mod special, formarea de echipe mixte: adulți cu experiență în domeniul STEAM și tineri. De asemenea, încurajăm implicarea persoanelor vârstnice și colaborările dintre persoane sau organizații din mediul urban și cel rural.
Cum aplici?
Etapa de înscriere se va desfășura în trei etape:
- Descarcă Scrisoarea de Intenție și prezintă-ți ideea ta de proiect, răspunzând la întrebările adresate. Trimite-o până în data de 5 noiembrie 2023, ora 18.00 la adresa de email cristina.muntean@fundatiactf.ro.
- După ce vei primi pe email confirmarea acceptării acesteia, în perioada 6 – 15 noiembrie vei fi invitat la un mini-interviu (în format fizic sau online) pentru a ne cunoaște și pentru a ne convinge că ideea ta merită a fi premiată de către juriul lui Științescu.
- Ultima etapă este cea a completării Formularul de înscriere împreună cu Formularul de Buget. Termenul limită pentru trimiterea acestora este 30 noiembrie 2023, ora 15.00.
Proiectele finanțate în edițiile anterioare sunt disponibile aici.
Unde se găsesc informații suplimentare și noutăți despre program?
▪ Pagina de Facebook a programului: https://www.facebook.com/fagaras.stiintescu.ro
▪ Pagina de web a programului: https://fagaras.stiintescu.ro/
▪ Contact manager de proiecte: Cristina Muntean
E-mail: cristina.muntean@fundatiactf.ro
Telefon: 0735 724144

