Și-a bătut soția din cauza unor neînțelegeri bazate pe modul de cheltuire a banilor din familie

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violență în familie”.

La data de 27.08.2023, in jurul orei 13.30, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, domiciliată în satul Șercăița, din comuna Șinca, cu privire la faptul că, la aceeași dată, a fost agresata fizic de către soțul său.

Imediat, după sesizarea primită, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a constat că soțul și-ar fi agresat fizic soția ca urmare a unor neînțelegeri bazate pe modul de cheltuire a banilor din familie, împrejurare în care ar fi lovit-o cu palma pe femeie.

Pentru completarea cercetărilor a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, din care a rezultat un risc iminent de violență, însă femeia a refuzat emiterea ordinului de protecție provizoriu.

Pentru o informare și o protecție suplimentară, polițiștii i-au pus la dispozitie persoanei apelante formularul cerere privind emiterea ordinului de protectie și i-a fost comunicat numărul telefonic al liniei victimelor violenței domestice.

În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au întocmit dosar penal privind sâvârșirea infracțiunii de „violentă în familie”, cercetarile fiind continuate de către politiștii din cadrul Postului de Politie Șinca, urmând ca situația constatată să fie monitorizată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *