Proiect aprobat. „Respect! Managementul conflictelor rasiale“
Consilierii locali au aprobat joi, 27 iulie, în cadrul ședinței ordinare proiectul privind încheierea unui parteneriat între Municipiul Făgăraș și Asociația Romilor din Făgăraș privind cofinanțarea proiectului „Respect! Managementul conflictelor rasiale“.
Proiectul are ca beneficiari direcți peste 100 de persoane, tineri și cadre didactice, iar obiectivul acestuia este de a se crea un climat de dialog intercultural la nivelul județului Brașov, între membri comunităților naționale, având la bază respectarea valorilor interculturalității, cunoașterea valorilor ale romilor și toleranță zero față de atitudinile rasiste.
„În primul rând, vreau să le mulțumesc colegilor consilieri care au votat pentru. Ceilalți, cred că nu au înțeles despre ce e vorba. Este un proiect în valoare de 130.000 lei, din partea Asociației pentru romi, 10% va fi cofinanțarea din partea Primăriei, adică 13.000 lei. Banii vor fi investiți în copilașii noștri. În perioada ce urmează, mai mulți copilași, studenți de toate etniile, nu doar romi vor trimiși într-o excursie. Pe lângă asta, noi încercăm să combatem discriminarea în școli. Am avut și o ședință la care au participat mai mulți elevi din orașul nostru, profesori. Eu sper ca acest proiect o să ajute să combatem discriminarea aproape de 100% în orașul nostru“, ne-a declarat Radu Biza, consilier local Partida Romilor.