REFORMĂ. Fără teze și cu o singură medie pe tot anul școlar

Elevilor le va fi încheiată o singură medie pe tot parcursul anului școlar, iar tezele nu vor mai fi obligatorii, urmând să rămână la latitudinea fiecărui profesor cum și câte evaluări va face, au declarat pentru HotNews.ro surse oficiale, care au precizat că în perioada următoare ar urma să fie anunțată modificarea Regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).
Aceste modificări au fost conturate în urma analizelor făcute de specialiștii în științele educației, după ce ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat la finalul lunii martie că structura anului școlar va fi schimbată radical – în loc de semestre vor exista 5 module de învățare, care vor alterna cu cinci vacanțe. „S-a conturat decizia că va exista o singură medie pe tot parcursul anului școlar, așa cum este în mai multe state, și va fi eliminată obligativitatea tezelor. Ideea este de simplificare a procesului și de a lăsa libertate cadrelor didactice să decidă câte evaluări vor face, cum le vor face și câte note vor da. Obligativitatea eliminării tezelor nu înseamnă și interdicția ca un profesor să dea în continuare teze, dacă așa consideră”, au declarat, pentru HotNews.ro, sursele oficiale citate.

Potrivit acestora, în perioada următoare ar urma să fie anunțată modificarea în acest sens a Regulamentului cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP). Aceste modificări vor intra în vigoare începând cu anul școlar 2022-2023, odată cu schimbarea radicală a structurii anului școlar.
Noul an şcolar va începe în prima zi de luni din septembrie (4 septembrie 2023) şi se va încheia în 16 iunie. O altă noutate este şi introducerea, pe lângă programul Şcoala Altfel, şi a programului Săptămâna Verde. Acesta va fi inclusă în modulele 4 și 5, la alegerea școlilor, conform anunțului făcut de Sorin Cîmpeanu în 30 martie.

Noua structură a anului școlar:

Modulul 1 de învățare : 5 septembrie – 21 octombrie
Vacanța de toamnă pentru toți elevii: 24-30 octombrie

Modulul 2: 31 octombrie – 22 decembrie
A doua vacanță, cea de iarnă: 23 decembrie – 8 ianuarie 2023
Modulul 3: Va începe în 9 ianuarie și se va derula până în luna februarie
A treia vacanță – de o săptămână – poate fi acordată în a doua săptămînă, în a treia săptămînă sau în a patra săptămână din februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar
Modul 4: Începe după vacanța din februarie și se va desfășura până în preajma sărbătorilor de Paște
A patra vacanță : 8 aprilie –23 aprilie
Modulul 5, ultimul: 24 aprilie – 16 iunie
Vacanța de vară – 17 iunie – 4 septembrie

sursa: mytex.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *