Accident feroviar între Mândra și Făgăraș. Bărbat lovit mortal de tren

Astăzi, 08 decembrie 2020, în jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident feroviar între localitatea Mândra și municipiul Făgăraș.

În fapt, un bărbat, în vârstă de 68 ani, care avea în supraveghere mai multe ovine, a fost surprins și accidentat de către un tren, ce circula pe ruta Făgăraș-Brașov.

Cadrele medicale sosite la fața locului au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, ulterior declarând decesul victimei.

Cadavrul a fost ridicat și transportat la spital în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului.

În cauză, polițiști din cadrul Secției Regionale Poliție Transporturi Brașov efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului feroviar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.