Fapte bune în pădurea Becleanului, în ajunul Floriilor
A devenit deja tradiție la Beclean ca în fiecare an o nouă pădure să prindă rădăcini. Mii de puieți de arbori sunt plantați în fiecare primăvară cu ajutorul localnicilor, dar și a altor voluntari, care se alătură acestor demersuri inițiate de administrația locală. Anul acesta, campania de plantare de puieți s-a desfășurat pe parcursul a două zile. Vineri și sâmbătă, zeci de voluntari au răspuns afirmativ și au mers în pădurea Becleanului pentru a planta 5000 de puieți de salcâm.
Puieți au fost oferiți gratuit de asociația „Creștem România împreună“ iar ajutorul a venit din partea voluntarilor din mai multe zone ale țării.
„Au fost foarte mulți voluntari, care au venit de la Brașov, Sibiu și din alte zone ale țării. Cu mic cu mare au venit să planteze cei 5000 de puieți de salcâm în pădurea Becleanului. Oameni foarte faini, foarte deschiși, muncitori, demni de urmat. Cei 5000 de puieți i-am primit gratuit. Am avut și personal silvic care a supravegheat bunul mers al lucrurilor, am fost prezent și eu acolo și vineri, și sâmbătă, le-am arătat oamenilor cum să planteze puieții. A fost foarte frumos, cu atât mai mult și faptul că a rămas o experiență plăcută pentru fiecare dintre noi. Ne dorim să ne mai întâlnim și să facem acțiuni de genul acesta. Vreau să le mulțumesc celor de la „Creștem România împreună“ și pe această cale, pentru sprijinul lor. Anual s-au făcut aceste lucrări de plantații, de puieți forestieri, din donația făcută de cei de la asociație. Ne-am bucurat ca în ajunul Floriilor să fim cu toții împreună în pădure și să facem această activitate benefică și totodată înălțătoare, care îți dă o satisfacție deosebită“, ne-a spus Claudiu Motrescu, primarul com. Beclean.