Recomandate

„Săptămâna Albă sau a brânzei”

Începand cu 28 februarie 2022, ortodocsii intra in „Saptamana Alba sau a branzei”. In aceasta saptamana nu se mai consuma carne, iar in zilele de miercuri si vineri se face dezlegare la oua, lapte, branza si peste. In calendarele bisericesti, pentru aceste zile apare mentiunea „harti”, un termen popular care desemneaza zilele de dezlegare a postului. Saptamana Alba aminteste de vietuirea primilor oameni in Rai, cand ei nu consumau carne. Astfel, aceasta saptamana ne cheama la reasezarea in starea paradisiaca din care am cazut.

Miercuri, 2 martie, se rosteste pentru prima data in perioada Triodului, rugaciunea Sfantului Efrem Sirul – „Doamne si Stapanul vietii mele”, rugaciune care inceteaza in miercurea din Saptamana Mare.

In zilele de miercuri si vineri din „Saptamana Alba” nu se savarseste Sfanta Liturghie, cele doua zile sunt aliturgice. Zilele aliturgice variaza de la cinci la sapte ca numar, in cadrul unui an bisericesc. Totdeauna zilele de miercuri si vineri din Saptamna Alba sunt aliturgice. Mai avem lunea si martea din prima Saptamana a Postului Sfintelor Pasti si Vinerea din Saptamana Patimilor. Pe langa aceste zile, se mai pot adauga doua. Atunci cand Ajunul Nasterii Domnului si Ajunul Bobotezei se intampla sa cada sambata sau duminica, vinerea dinainte devine zi aliturgica.

sursa:crestinortodox.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *