Recomandate

IPJ Braşov caută în rândul copiilor cel mai bun mesaj anti-bullying

Biroul Siguranţă Şcolară va organiza, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov, un  proiect pentru reducerea violenţei fizice şi psihologice în unităţile de învăţământ preuniversitar. Acesta a demarat  cu ocazia Ziua Internaţionale pentru Nonviolenţă în Şcoală, marcată la 30 ianuarie. Proiectul îşi propune să-i ajute pe elevi să conştientizeze implicaţiile legale ale propriului comportament şi să afle care sunt instrumentele non-violente de soluţionare a conflictelor.
Proiectul vine în completarea activităţilor derulate până în prezent cu o nouă abordare a procesului de transmitere a informaţiilor instructiv-educative şi va fi implementat în   unităţi de învăţământ preuniversitar de pe raza judeţului Braşov, cu beneficiari elevi din ciclul gimnazial, având ca obiective identificarea formelor de violenţă; cunoaşterea sensului valorilor: sinceritate, toleranţă, colegialitate, prietenie, stăpânire de sine, respect, modestie, curaj, responsabilitate, colaborare, comunicare; formarea de atitudini şi atitudini morale în spiritul prevenirii şi înlăturării violenţei în mediul şcolar; creşterea capacităţii de soluţionare non-violentă a conflictelor în rândul elevilor care manifestă comportamente antisociale”, a precizat comisar Alina Ivan, purtător de cuvânt IPJ Braşov.
Pentru elevii de gimnaziu va fi organizat şi un concurs. „Cu această ocazie, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ participante în cadrul proiectului se va lansa un concurs pe tema: «Prevenirea violenţei psihologice (bullying)», care va consta în realizarea unor materiale informativ-preventive privind violenţa sub orice formă: afiş, poster (100 x 70 cm) şi realizarea unui clip video (maximum 3 minute) care să transmită mesaje anti-bullying”, a mai explicat Alina Ivan. Concursul va avea o fază pe şcoală, urmată de cea pe judeţ. Câştigătorul va participa la competiţia la nivel naţional, iar cele mai bune materiale vor fi mediatizate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Făgărașul Tău
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.