Alte 15 străzi din Făgăraş vor beneficia de iluminat public eficient din punct de vedere energetic
Alte 15 străzi din municipiul Făgăraş vor beneficia de iluminat public eficient din punct de vedere energetic, cu corpuri de iluminat cu LED. Pentru acest proiect, Primăria Municipiului Făgăraş a obţinut o finanţare nerambrursabilă de la bugetul de stat, prin Administraţia Fondului de Mediu, iar licitaţia pentru proiectarea, asistenţa tehnică şi execuţia lucrărilor a fost lansată în 18 noiembrie. Pentru modernizarea întregului sistem de iluminat , administrația locală a demarat mai multe proiecte.
Pe lângă modernizarea realizată de firma care a preluat în concesiune iluminatul public local, complementar pentru a acoperi tot Făgărașul cu această modernizare mult așteptată, Primăria Făgăraș a căutat surse de finanțare nerambursabile pentru aceste lucrări. Un proiect câștigat de administrația locală, cu fonduri prin Administrația Fondului de Mediu a fost scos la licitație în data de 18 noiembrie.
„Pentru acest proiect a fost semnat contractul de finanțare iar acum l-am scos la licitație. Avem mai multe proiecte care vor duce la modernizarea întregii rețele de iluminat. Vrem să mai depunem un proiect tot pe AFM, pentru care am aprobat deja indicatorii tehnico-economici în ședința trecută. De asemenea, mai avem inclusă modernizarea iluminatului pe planul de mobilitate . Va fi modernizată rețeaua de iluminat în zona centrală, în zona din jurul Cetății, Șoseaua Combinatului, Soseaua Hurezului și artera Combinatului. Aceste sisteme moderne de iluminat înseamnă o eficientizare energetică, reducere de consumuri și luminozitate mai bună. Corpurile de iluminat vor fi racordate la un sistem electronic de reglare a fluxului luminos cu senzori, astfel încât intensitatea să crească atunci când pe stradă sunt pietoni, maşini sau biciclişti şi să scadă când strada este pustie.“, ne-a spus Gheorghe Sucaciu, primarul Făgărașului.
Conform anunţului licitaţiei, valoarea estimată a proiectului este de 996.838 lei, cu tot cu TVA, iar prin acest proiect, vor fi înlocuite corpurile de iluminat cu sodiu, cu unele LED.
Pe străzile incluse în proiect există în prezent sistem de iluminat public, însă este într-o stare avansată de degradare, funcţionează parţial, este neuniform. Pe străzile amintite sunt, în total, 229 de stâlpi şi 200 de aparate de iluminat (toate cu vapori de sodiu).
Prin investiţia pentru care a fost obţinută finanţarea de la Administraţia Fondului de Mediu, vor fi montate 257 de lămpi LED, care să funcţioneze timp de 10 ani.
Tot prin acest proiect vor fi schimbate cablurile electrice şi, dacă va fi nevoie, vor fi instalaţi stâlpi.
Noua reţea de iluminat va fi racordată la sistemul de telegestiune din oraş.
Firma care va obţine contractul va avea obligaţia să predea noul sistem de iluminat în termen de 4 luni de la data stabilită de la emiterea de către primărie a ordinului de începere a serviciilor şi lucrărilor.
STRĂZILE VIZATE:
– Trandafirilor,
– 1 Decembrie (Râului),
– Cartier Câmpului,
– Cartier Stejarului,
– Cartier Vasile Alecsandri,
– Cartier Unirii Sud,
– Cartier 13 Decembrie,
– Castanului,
– Combinatului (Amoniacului),
– Combinatului (Ciocanului),
– Combinatului (Clorului),
– Combinatului (Dulgherului),
– Combinatului (Fochistului),
– Combinatului (Luncii),
– Combinatului (Plopului).
foto: facebook Cornel Comici -Făgăraș

