Asfalt proaspăt turnat și trotuare modernizate, distruse de unii concitadini

Ne plângem că nu avem drumuri și trotuare modernizate, însă atunci când astfel de lucrări sunt realizate, nu suntem capabili să le păstrăm și să apreciem. Cel puțin unii dintre noi! Astfel de cazuri se înregistrează frecvent pe șantierele de modernizare din Făgăraș. Asfalt proaspăt turnat și trotuare modernizate distruse de unii concitadini – imagini postate de reprezentanții Primăriei Făgăraș.

Mai mulți locuitori de pe strada Titu Perția au sesizat Primăria că lucrările de reabilitare abia începute sunt distruse din cauza nepăsării concitadinilor.

„În urma vizionării imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere, am constatat că șoferul unui taximetru a ignorat jaloanele și a trecut efectiv peste ele, urcând cu autovehiculul pe asfaltul așternut cu câteva minute înainte.

De asemenea, în urma deplasării în teren, colegii noștri au constatat că un segment din noul trotuar a fost deteriorat grav după ce un utilaj greu a trecut peste el pentru a ajunge la un imobil aflat în construcție, al cărui proprietar nu a luat măsuri preventive.

FB_IMG_1633106607840Mai mult, constructorii ne-au informat că de pe șantierele din oraș se sustrag în continuare materiale de construcții și vor sesiza instituțiile competente pentru a recupera pagubele.

Poliția Locală a fost deja sesizată și urmează să fie luate măsurile care se impun în astfel de cazuri, însă ne dorim să evităm situațiile de acest fel. Suntem o comunitate mică și suntem convinși că ne putem respecta unii pe ceilalți. De bunurile de pe domeniul public trebuie să beneficiem toți și, în limita posibilităților, să le protejăm.“, se arată într-un mesaj postat de reprezentanții Primăriei Făgăraș.

FB_IMG_1633106598040 FB_IMG_1633106589072 FB_IMG_1633106602195

Un comentariu la „Asfalt proaspăt turnat și trotuare modernizate, distruse de unii concitadini

  • octombrie 5, 2021 la 5:38 am
    Permalink

    Ce măsuri a luat Poliția? Acel ,,șofeur,,trebuia sancționat!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.